Salvare spectaculoasă, într-o peşteră din Apuseni. Echipele au lucrat la 6 grade Celsius

×
Publicitate

Salvare spectaculoasă din Peştera Cetăţile Ponorului din Munţii Apuseni. Este vorba despre unul dintre cele mai grele exerciţii de recuperare din adâncuri, la care au participat 30 de speologi din toată ţara.

Potrivit scenariului, o tânără care suferise un traumatism cranian se afla la peste opt sute de metri în subteran. Pentru a face faţă provocării, speologii s-au împărţit în echipe şi au coborât în subteran, la peste opt sute de metri adâncime - unde se afla tânăra ranita.

Cum, într-o situaţie reală, fiecare secundă contează, salvatorii au depus toate eforturile pentru că exerciţiul să fie un succes. S-au chinuit ore întregi pentru a aduce victima la suprafaţă. Speologii, îmbrăcaţi în costume de neopren, au montat un sistem de corzi pentru a transporta targa deasupra apei.

Tudor Rus, Salvamont Salvaspeo Bihor: "Au fost 30 de salvatori din România. A fost o evacuare destul de complexă pe un râu mediu ca debit. A durat cinci ore de când a intrat primul salvator şi de când a ieşit, un timp relativ foarte bun."

Pentru că tânăra să nu intre în şoc hipotermic, salvatorii au pregătit şi un punct de încălzire.

Cristian Ciubotarescu, medic Salvaspeo România:"În peştera că e iarna, că e vara ,temperatura este tempeartura medie anuală a zonei în care se află, respectiv de 6 grade Celsius, aici, în Munţii Apuseni."

Daniel Bibart, Salvaspeo Arad: "Victima a fost scoasă cu succes din subteran, subteranul fiind ceva deosebit fiind un parcurs acvatic subteran prin apă, tiroliene deasupra apei, am trecut lacuri, săritori."

Peştera Cetăţile Ponorului, denumită şi Everestul speologiei româneşti, se întinde pe şapte kilometri, fiind traversata şi de un râu subteran.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
62065804
Inspecția Judiciară s-a autosesizat în privința modului în care s-a acționat în cazul Caracal
Inspecția Judiciară a anunțat luni dimineața că s-a autosesizat în cazul crimelor din Caracal.
62065490
Cine i-a trimis lui Gheorghe Dincă un pachet în arest. "Are păreri de rău"
Cazul din Caracal, unde două tinere şi-au pierdut viaţa în mod oribil fără ca autorităţile să le ajute în vreun fel, continuă să dea la iveală noi detalii şocante.
62065914
Ce au pățit cele trei persoane care au scris mesaje pe sediul MAI, la protestul de duminică
Români marcaţi şi revoltaţi de povestea cutremurătoare din Caracal au ieşit, duminică seară, din nou în stradă în Capitală.