Românii angajați la o fermă din Italia, puși de patron să muncească până la epuizare. O femeie a leșinat pe câmp

×
Publicitate

În Italia, Consulatul României la Trieste a sesizat poliția și inspectorii de muncă, după ce 12 conaționali s-au plâns că au fost obligați să muncească până la epuizare, fară să fie plătiți.

Patronul unei ferme, din regiunea Veneto, este investigat acum de autorități și a fost obligat să le dea oamenilor peste 10.000 de euro.

Atenție, urmează imagini și detalii cu un puternic impact emoțional.

O femeie ar fi leșinat pe câmp de oboseală. Incidentul s-a petrecut la o fermă din comuna Buttapietra, în nordul Italiei. 12 români din Suceava au ajuns acolo prin intermediul unei firme din peninsulă cu promisiunea că vor câștiga bine dacă vor lucra la căpșuni.

Tiron Daniel: „Mi s-a propus până în mai, contract legal, 7,73 euro pe oră, să fac un grup de 11 oameni. Eu eram și șofer și au spus că îmi dau mai mult, chiar 11 euro pe oră. Am ajuns acolo, au promis apartament, dar de fapt țineau oamenii într-un garaj. Am spus: 'tu vrei și bani pe cazarea asta?' Ne cerea 3 euro pe zi, iar pe lună ajungea la 90 de euro”.

Pentru că nu se puteau întoarce acasă fară niciun ban, românii au acceptat condițiile, iar abuzurile au continuat.

Ce le-a transmis patronul falit

Tiron Daniel: „În camp era foarte greu. Era frig, ploaie, zăpadă. În unele zile, femeile făceau și muncă de bărbați. Făceau solarii cu bare din fier. Spunea să muncească că dacă nu, nu își primesc banii. De asta o și căzut colega, de la stres... și a doua zi a scos-o iar la muncă. Am zis că femeia are nevoie de odihnă și că nu e OK ce fac”.

La final de lună, după ce oamenii au strâns din dinți și au trudit în frig, și-au cerut drepturile. Însă, patronul italian le-a spus că nu are bani, iar dacă vor să plece, o să le trimită el când face rost.

Cazul a ajuns în atenția Consulatului României de la Trieste. Carabinierii și inspectorii de muncă au descins la ferma italianului pe care îl cercetează pentru abuzul comis asupra muncitorilor. Acolo au descoperit și alți străini care nu erau plătiți de patru luni.

Camelia Bichiş, consilier onorific în Verona: „Nu ne oprim doar că am descoperit acest caz. Cred că sunt mult mai multe, dar nu le știm. Vreau să trag un semnal de alarmă și să le spun tuturor românilor care vin să lucreze în Italia să nu se lase calcați în picioare”.

Din păcate, sunt multe astfel de povești. Dacă vă aflați într-o situație similară, pe pagina Consulatului General al României la Trieste găsiți ghidul lucrătorului român în Italia, datele de contact și numerele de telefon la care puteți cere ajutor.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Ce cumpără femeile de pe internet. Produsele la reduceri se află printre favoritele împătimitelor de shopping online

Deși petrec mult timp pe internet, românii nu mai cumpără atât de multe produse online.

„Tsunami social” într-o țară europeană. Sindicatele se opun unei legi controversate care adaugă ani la vârsta de pensionare

Manifestaţii, greve prelungite în mai multe sectoare, intersecții ocupate, spectacole anulate.

Românii, „vestitorii” nepăsării. Au răsărit gunoaiele în țară, iar peisajele surprinse sunt dezolante

Iarna s-a dus, iar în urma zăpezii au răsărit gunoaiele. Munți de deșeuri se înalță pe albiile râurilor, dar și pe câmpuri. Crează un peisaj dezolant și otrăvesc totul în jur.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea noului premier. PSD, primul chemat la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Ursula von der Leyen propune crearea unui Consiliu de securitate: Face apel la combaterea „ultranaţionaliştilor”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri, în cadrul discursului său privind Starea Uniunii, crearea unui Consiliu european de securitate, care să asocieze UE, Canada, Norvegia şi Regatul Unit.

Fermierii care protestează în Capitală au fost chemaţi la Cotroceni de echipa președintelui Nicușor Dan

Fermierii care au venit marţi la Bucureşti pentru a protesta în faţa Guvernului se pregătesc să meargă miercuri la Guvern pentru a vedea ce soluţii au autorităţile la lista de revendicări transmisă marţi.