România are o agenţie care "poate face să plouă sau să ningă oriunde". De ce nu se întâmplă însă asta

×
Publicitate

După o iarnă aproape fără zăpadă, această lună ianuarie este a treia în topul celor mai secetoase înregistrate în ultimul secol în România.

Asta, în condițiile în care poate nu știați, dar România are o Autoritate Națională cu 75 de angajați care se ocupă de Creșterea Precipitațiilor.

„Putem face să plouă oriunde în România, sau să ningă” - spune directorul. Deși pare un subiect științifico-fantastic, oamenii spun că nu au fonduri și nici nu au avut vreodată suficienți bani ca să pornească ploile provocate artifical, asta chiar dacă experimentele făcute ar fi demonstrat eficiența metodei.

În toată luna ianuarie au căzut doar 9 litri pe metrul pătrat - adică nici măcar cât să umple o găleată standard. Asta deși ar fi trebui să plouă de 4 ori mai mult.

Dinu Marasoiu, meteorolog ANM: „Ceea ce înseamnă circa 25 de litri pe metrul pătrat mai puțin decât ar fi fost normal în ianuarie. Față de situația ultimilor 60 de nai, cam pe locul al treilea, deci foarte secetoasă această lună ianuarie 2020”.

Un asemenea record negativ înseamnă efecte majore asupra agriculturii, mai ales în sud, est și vest, unde seceta este severă.

Pământul va fi imposibil de lucrat în primăvară, iar fermierii se tem că nu vor putea să însămânțeze nici cartofi și nici alte culturi de sezon. Statul are soluția, dar nu o folosește.

Deși pare un nume demn de teoria conspirației, în România există din 2014 Autoritatea Națională pentru Creșterea Precipitațiilor, cea care gestionează și sitemul anti-grindină.

Gheorghe Căunei Florescu, președintele Autorității: „Putem să facem să ningă, să aducem un strat de zăpadă de 5-10 centimetri, exact cât i-ar trebui grâului sau altor culturi să germineze, putem face așa ceva.Urmează pasul trei, să identificăm finanțare pentru cumpărarea de avioane pentru că substanțele respective pot fi făcute în România, noi pentru experiment am cumparat 5 din Germania”

Într-un experiment făcut anul trecut în toamnă, cei de la Agenția pentru Creșterea Precipitațiilor susțin că au provocat precipitații pe o suprafață de 10 kilometri pătrați, în Dobrogea, crescând de la 100 de mililitri de apă la 10 litri de apă pe metru pătrat cantitatea de poaie.

Gheorghe Căunei Florescu, președintele Autorității: „În 2019 în noiembrie am adus două aeronave, le-am garat la Kogălniceanu, de aici am plecat dintr-un centru de comandă, primind informația de la ANM. În momentul când iodura de argint a reacționat, se produce un aerosol, un fum și condensează toată apă din nor pe 10 km, pe 15 km pătrați, norul devine mai greu, curenții nu reușesc să ducă norul mai sus, întâlnesc straturi mai clade, se topesc și se transformă în apă".

România are o strategie de creștere a precipitațiilor încă din 2008, dar pe care nu s-a grăbit niciodată să o pună în aplicare și pentru a stimula artificial ploile.

Potrivit documentului, Grecia, Bulgaria și Spania, Statele Unite și Franța folosesc acest sistem de zeci de ani. Noi încă ne rugăm la Dumnezeu să plouă, când ne-ar costa doar 15 euro pe hectar să provocăm ploaia, spune președintele Autorității. Condiția esențială, să fie nori.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62107217
Cum s-a simţit în Capitală cutremurul de joi noapte: "A venit ca un val puternic"

România a fost zguduită, joi-noapte, de cel mai puternic cutremur in ultimele 14 luni. Cu o magnitudine de 5,2 pe scara Richter, seismul s-a produs în Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri.

61770743
Ministrul Culturii: Reluăm procedura de includere a Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO

Situl istoric de la Roșia Montană, pentru salvarea căruia mii de români au ieșit în stradă, ar putea fi inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

62107220
Românii se apără de gripă cu măşti făcute în China. De ce trebuie aruncate după 4 ore

În România ne confruntăm deocamdată cu gripă sezonieră.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.