Româncele ''Miss'' fac voluntariat şi lobby pentru sprijinirea medicilor

62122417
Facebook.com

Participă la acţiuni de voluntariat, fac campanii de ajutorare a luptei împotriva noului coronavirus şi strâng fonduri pentru spitale, se implică pentru sprijinirea corpului medical, dar şi pentru donaţii de medicamente şi echipamente, scrie Agerpres

Sunt câştigătoare ale unor importante concursuri de frumuseţe, iar acum încearcă să îşi ajute semenii.

Anna Michela Ciornea - Miss Intercontinental România 2019 se pregăteşte să devină medic. Susţine campanii care se ocupă cu strângerea de fonduri şi donează, la rândul său, pentru achiziţionarea materialelor necesare în spitale.

"Ştiu că sistemul este deficitar şi orice mic ajutor contează", a declarat, Anna Michela Ciornea. "În perioada aceasta încerc să mă concentrez pe învăţat, fiind în ultimul an la Facultatea de Medicină şi nerăbdătoare să susţin examenul de licenţă şi pe cel de rezidenţiat. În situaţia în care voi fi convocată, alături de colegii mei, voi merge cu siguranţă să ajut personalul medical din spitale", spune Miss Intercontinental România 2019, scrie Agerpres. 

Ea îi îndeamnă pe români să rămână acasă în această perioadă şi să respecte sfaturile autorităţilor.

"Vă rog să rămâneţi acasă! Este cel mai simplu şi totuşi cel mai important lucru pe care îl putem face în această perioadă. Deşi ne aflăm cu toţii într-o situaţie dificilă, sunt convinsă că vom putea trece peste dacă urmăm sfaturile autorităţilor şi ale personalului medical care se confruntă în mod direct cu acest virus. Vă rog, de asemenea, să încercaţi să donaţi orice sumă posibilă pentru aparatură şi materialele absolut necesare în această luptă", a subliniat tânăra.

Bianca Păduraru a câştigat în 2013 concursul Miss Globe România, iar în 2018 - competiţia internaţională Miss Tourism Global.

"Este foarte importantă răspunderea civică. Este important să avem grijă şi de cei de lângă noi. Dacă vom rămâne uniţi şi vom sta în casă, atunci, automat, lucrurile se vor termina mult mai rapid şi vom reveni la viaţa noastră de dinainte. Sper să învăţăm ceva din toată această experienţă, care nu este tocmai plăcută. Sper să ne apropie mult mai mult şi să fim mult mai buni unii cu alţii. Această perioadă cred că ne-a demonstrat că toţi suntem egali", a declarat Bianca Păduraru, conform Agerpres.
Tânăra subliniază că, în această perioadă de "stare de urgenţă", trebuie "să încercăm să îi ajutăm pe toţi cei care au nevoie". "Sunt foarte mulţi cei care au rămas fără serviciu în această perioadă, serviciu de care depindeau în foarte mare măsură, pentru că nu toţi au avut bani puşi deoparte. Trebuie să încercăm să îi ajutăm", spune ea.

Bianca îşi propune să pună bazele unei "academii pentru copii". "Cred că această perioadă m-a ajutat cumva să mă documentez mai mult, să mai îmbunătăţesc anumite idei. Pe cât posibil încerc să ajut oamenii şi copiii cu nişte gânduri bune. Încercăm să le transmitem că totul va fi bine, fiindcă asta este cel mai important în această perioadă, să fim liniştiţi din punct de vedere psihic, pentru că statul în casă foarte mult timp nu ne ajută. Noi trebuie să ajutăm oamenii să rămână puternici, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic", a afirmat tânăra.

Bianca Păduraru

A reprezentat România la "Miss International 2018", care a avut loc la Tokyo, în Japonia, după ce a câştigat titlul de Miss International România 2018. Este din Arad, unul dintre judeţele în care s-a trecut deja de pragul de 500 de cazuri confirmate de COVID-19, şi se numeşte Bianca Tirsin. Împreună cu echipa care o ajută când participă la concursurile de frumuseţe, ea colaborează şi sprijină acţiunile organizaţiei "Cetatea voluntarilor" din Arad.

"Momentan, fiind autoizolată la domiciliu în Bucureşti, nu pot să fiu aproape de ei, aşa că îi ajut prin intermediul online-ului", a povestit ea. Ajută la strângerea de fonduri pentru locuitorii Aradului care au nevoie de ajutor.

Bianca Tirsin
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Două surori de 8 și 13 ani confecționează măști pentru medici, după ce unchiul lor a murit din cauza coronavirusului

Două surori din Marea Britanie și-au petrecut ultimele zile acasă, făcând măști și inimioare pentru medici, după ce fratele bunicului lor a murit din cauza infectării cu noul coronavirus.

Primele recoltări de plasmă de la donatori vindecați de COVID-19 în România. Cine va beneficia de tratament

Primele recoltări de plasmă de la donatori vindecați de COVID-19 au avut loc, marți, în cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină București.

Vești bune pentru români. Când intenționează Bulgaria să deschidă sezonul turistic estival

Bulgaria intenţionează să deschidă sezonul turistic estival la 1 iulie.

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Angajații din sănătate, consultați în privința noii legi a salarizării. Ilie Bolojan dă asigurări că veniturile nu vor scădea

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a anunțat că a început o consultare națională în rândul angajaților din sănătate privind impactul ultimei forme a proiectului legii salarizării, cea din 20 august 2026.

Cod galben de caniculă în Capitală și 12 județe sudul țării. Temperaturile ajung la 37 de grade. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00.