Reprezentant HoReCa: "Restaurantele, terasele vor fi deschise chiar de la 1 iunie"

61964138

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a declarat luni, după întâlnirea cu premierul Ludovic Orban, că sezonul turistic pe litoral ar putea începe pe 15 iunie.

De asemenea, restaurantele şi terasele în aer liber ar putea fi deschise chiar de la 1 iunie, termen convenit în urma consultărilor cu premierul, potrivit News.ro.

Prim-ministrul Ludovic Orban s-a întâlnit luni cu reprezentanţii industriei HoReCa.

”Restaurantele, terasele vor fi deschise chiar de la 1 iunie, în aer liber, urmând hotelurile, toate vor fi deschise pe 15 iunie. Luăm toate măsurile necesare, pregătim totul în aşa fel încât pe 15 iunie să fie startul pentru litoral 2020. Noi am cerut mai devreme, după care am făcut o evaluare şi am căzut de acord că nu mai târziu 15 iunie”, a declarat Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Acesta a spus că au mai fost şi alte măsuri importante promise de premier pentru a veni în sprijinul investitorilor din HoReCa.

”Prelungirea şomajului tehnic, reducerea chiriilor la plajă, prime de reangajare, lucruri importante, am văzut o deschidere din partea premierului, lucru care m-a bucurat foarte mult. Am văzut că este atent şi mi-a spus că e foarte important să repornim economia, lucru care ne interesează, asta ne dorim cu toţii”, a adăugat Murad.

Cum vor fi organizate plajele

 

Cum sezonul estival s-ar putea deschide oficial pe 15 iunie, s-a vorbit și despre organizarea plajelor. La nivel de recomandare, doar o familie va sta sub aceeași umbrelă, iar distanță între sezlongurile turiștilor care nu sunt rude ar trebui să fie de un metru și jumătate.

Și distanță dintre umbrelele deschise ar trebui să fie de 1,5 metri. Șezlongurile și saltele trebuie dezinfectate între clienți. Iar o altă măsură se referă la circuite diferite pe plajă - unul pentru intrare, altul pentru ieșire.

Măsuri de siguranță suplimentare în hoteluri

 

Și hotelurile care sunt oficial deschise au nevoie de măsuri de siguranță clare. Bineînțeles dezinfectarea frecventă a tuturor spațiilor ar trebui să fie literă de lege.

Andrei Blumer: „Informațiile pe care le-am avut noi în acest weekend este că în destinațiile pe care noi le coordonăm au fost turiști, chiar au fost foarte mulți turiști. Pe noi aproape că ne-a îngrijorat valul de turiști pentru că multe dintre pensiuni nu erau încă puse la punct să primească acest flux și măsurile nu erau încă publice.”

Cei din industria turismului au propus ca în restaurant, la o masă, să stea cel mult 4 adulți cu copii. Mesele să fie distanțate, adică între spătarele scaunelor distanța să fie mai mare de 2 metri.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62122312
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași: ”Se schimbă profilul pacientului infectat cu noul coronavirus”

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași, prof. dr. Carmen Dorobăț a declarat că se schimba profilul pacientului infectat cu noul coronavirus.

62126051
Actorul din ”Twilight” Gregory Tyree Boyce, găsit mort la 30 de ani, alături de iubita lui

Gregory Tyree Boyce, care a devenit faimos după ce a jucat în franciza ”Twilight”, a murit la vârsta de 30 de ani.

62123285
Horoscop 19 mai 2020, cu Neti Sandu. Gemenii vor porni de la zero o relație sentimentală

Horoscop 19 mai 2020, prezentat de Neti Sandu. Eforturi azi. O să ne dăm tot interesul să lichidăm restanțele pentru c-avem proiecte noi la orizont și vrem să pornim în forță.

Recomandări
Nicușor Dan protv
Premieră în politica românească după Revoluție. Pentru prima dată s-au îndeplinit condițiile pentru organizarea anticipatelor

La câteva ore de la rezultatul votului din Parlament, președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită la Praga, a anunțat că săptămâna viitoare va desemna un nou premier. Și le cere partidelor politice să ajungă la un consens.

Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Filmul zilei în care Guvernul Mureșan a căzut în Parlament. Replici dure și atacuri între aleși, de la tribună

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a căzut în Parlament, după ce a strâns doar 182 din cele 233 de voturi necesare.

Vlcsnap 2026 09 30 19h20m35s362
Imagini din avionul care a scăpat de un atentat jihadist. Cum l-au oprit pasagerii pe pilotul care și-a înjunghiat colegul

„A fost evitată o mare tragedie”, după o tentativă de deturnare a unui zbor Flydubai către Tel Aviv. Anunțul a fost făcut de oficialii din Israel, după ce miercuri un avion a fost deviat de la traseu, iar în final a aterizat în Arabia Saudită.