Reacția Familiei Regale a României după decesul Prințului Philip. „Un model spiritual, sursă fundamentală de inspiraţie"

×
Publicitate

Familia Regală a României a transmis un mesaj după decesul Prințului Philip al Marii Britanii, vineri dimineață, la vârsta de 99 de ani.

Principesa Margareta, Custodele Coroanei Romane și Principele Radu „au aflat cu nespusă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a Ducelui de Edinburgh.

Familia regală a România amintește că Prinţul Philip şi regele Mihai, născuţi în aceeaşi zi, au fost veri şi au păstrat o prietenie de o viaţă întreagă. Regina Elisabeta a II-a şi Principele Philip rămân drept modele spirituale, surse fundamentale de inspiraţie, subliniază mesajul Casei Regale.

Mesajul transmis de Principesa Margareta și de Principele Radu:

„Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Consort, alături de întreaga Familie Regală, au aflat cu nespusă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a Alteței Sale Regale Principele Philip, Ducele de Edinburg.

Consortul Suveranei britanice a încetat din viață în această dimineață la Castelul Windsor.

Principele Philip și Regele Mihai, născuți în același an, au fost veri și au păstrat o prietenie de o viață întreagă. Ducele de Edinburg a botezat pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și i-a purtat de grijă în școală, la liceu și la facultate. Principele Philip, alături Regina Elisabeta, a fost mereu prezent în viața Familiei Regale române.

După dispariția Regelui Mihai, pentru Majestatea Sa Margareta Ducele de Edinburg a fost o figură părintească.

Toate generațiile din Familiile Regale română și britanică au fost apropiate, dar pentru generația de astăzi, Regina Elisabeta a II-a și Principele Philip rămân drept modele spirituale, surse fundamentale de inspirație.”

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62183853
Mesajul Reginei Elisabeta după moartea Prințului Philip. „A decedat pașnic în această dimineață”
Regina Elisabeta a doua a transmis un mesaj publicat de Palatul Buckingham pe rețelele de socializare, după decesul Prințului Philip, vineri, la vârsta de 99 de ani.
62183823
Multiplul campion mondial Ștefan Cojocnean a plătit o amendă cu monede la sediul ANAF din Timișoara
Multiplul campion mondial la sporturi extreme Ștefan Cojocnean a mers vineri la sediul ANAF din Timişoara să plătească o amendă cu mărunt, în semn de protest.
62114500
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru complicitate la lipsire de libertate
Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost condamnat, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare pentru lipsire de libertate, decizia magistraţilor fiind definitivă, potrivit News.ro.