Reacția Bisericii Catolice după anunțul făcut de Dăncilă despre vizita Papei Francisc în România

61959329
Pro TV

Papa Francisc va veni în România la începutul anului viitor. Anunţul a fost făcut de Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită la Sfântul Scaun.

Reprezentanţii Bisericii Catolice au transmis că Papa îşi doreşte să ajungă în ţara noastră, dar că nu a fost stabilită şi o dată. Invitaţia oficială a fost făcută în urmă cu un an de preşedintele Klaus Iohannis, iar acum premierul spune că a primit răspunsul chiar de la Sfântul Părinte.

După ce premierul Viorica Dăncilă a făcut anunțul, nunţiul apostolic a transmis că atunci “când se va stabili vizita Papei Francisc în țara noastră, anunțul acesteia va fi făcut simultan de cele două părți: Statul Vatican și Președinția României.”

”Când se va stabili vizita Papei Francisc în țara noastră, anunțul acesteia va fi făcut simultan de cele două părți: Statul Vatican (Sf. Scaun) și Președinția României” a spus Francisc Doboș, purtător de cuvând al Bisericii Catolice.

"Astăzi Sfântul Părinte Francisc a primit-o în audienţă pe E.S. Dna Viorica Dăncilă, Primul Ministru al României, care ulterior s-a întâlnit cu Eminenţa Sa Card. Pietro Parolin, Secretar de Stat, însoţit de Excelenţa Sa Mons. Paul Richard Gallagher, Secretar pentru Relaţiile cu Statele.

În decursul discuţiilor cordiale s-au oprit asupra bunelor relaţii bilaterale dintre Sfântul Scaun şi România. Au fost subliniați pașii făcuți pentru favorizarea cooperării în domeniul educației și a fost exprimată speranța că aceasta se va putea consolida în curând prin intermediul unor oportune acorduri. Au fost notate și câteva teme de actualitate, printre care importanța concordiei în interiorul societății românești pentru căutarea binelui comun.

În fine, au fost evocate unele perspective pentru viitorul proiectului european, asta și în vederea președinției Consiliului Uniunii Europene pe care România o va asuma în primul semestru din 2019" a anunțat vineri printr-un comunicat Biroului de Presă al Vaticanului.

Îmbrăcată în negru şi cu un val de dantelă aşa cum prevede protocolul întâlnirilor de la Vatican, Viorica Dăncilă a fost primită vineri de Suveranul Pontif. Premierul a intrat în apartamentele papale însoţită de două dintre consiliere. Viorica Dăncilă i-a vorbit Sfântului Părinte despre credincioşii din România, dar şi despre manifestări culturale româneşti de la Vatican.

La finalul discuţiei cu Papa Francisc, premierul i-a oferit Papei câteva daruri: un stilou confecţionat manual din lemn şi nişte plicuri cu seminţe obţinute la staţiunea de cercetare de la Buzău.

Respectiv de castravete amar şi castravete cu ţepi, ardei iute lung, roşii şi ceapă de buzău, leuştean şi busuioc, dar şi un puiet de măr, care va fi plantat la Vatican. Iar premierul a primit de la Sfântul Părinte o medalie de bronz, o placă sculptată și trei cărţi.

Ultima vizită papală a avut loc acum 19 ani. La vremea respectivă, Papa Ioan-Paul al II-lea a fost aclamat de peste 1 milion de români pe străzile din Bucureşti.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61937749
Ministrul Sănătății: ”Vom demara o campanie de vaccinare door to door împotriva rujeolei”

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri, pentru Agerpres că, cel mai probabil, de 1 Iunie, Ziua Copilului, va demara o campanie de vaccinare door to door împotriva rujeolei.

61959272
Cei care au donat pentru ”Cumințenia Pământului” îşi vor primi banii înapoi cu un an şi jumătate întârziere

Hotărârea a fost adoptată de Guvern, urmând ca plăţile să se facă până la finele lui 2018. Între timp, negocierile între Ministerul Culturii şi proprietari au rămas blocate.

61959282
Deținătorul mărcii ”Arsenie Boca” a depus plângere. Comerciant: ”Nu poți să compari părintele cu un brand”

Bărbatul care a obţinut drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcii "Boca părintele şi Arsenie" a depus o plângere penală.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.