Războiul lui Putin a generat agitație și teamă în Constanța. Ce spun oamenii după ce o dronă rusească a ajuns în România

×
Publicitate

A fost alertă în miez de noapte, după ce o dronă a intrat pe teritoriul românesc în urma unui nou atac rusesc petrecut asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.

Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert privind posibile căderi ale unor obiecte din spațiul aerian în județele Constanța și Tulcea. Este, de altfel,pentru prima dată când locuitorii Constanței primesc o astfel de avertizare. Armata a ridicat de la sol două aeronave F-16 care au urmărit obiectul zburător.

Cel mai rău a fost la Periprava, un sat cu mai puțin de 200 de suflete din județul Tulcea.

Peste Dunăre este localitatea ucraineană Vilkov, asupra căreia au survolat în noaptea de sâmbătă spre duminică dronele rusești.

După depistarea obiectului zburător pe teritoriul țării noastre, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Tulcea și Constanța.

La ora 02:20 a fost dat primul mesaj RO-Alert. La ora 02:38 a urmat al doilea.

Între timp, armata a ridicat de la sol două avioane de vânătoare F-16 pentru a urmări traseul dronei care intrase în spațiul aerian românesc.

În cele din urmă, potrivit MAPN, drona a părăsit România și s-a îndreptat spre Ucraina.

Cerasela Cilobon, localnică Periprava: "Părea că se termină la un moment dat, însă am auzit zgomot care venea dinspre interiorul țării noastre, care a survolat satul. S-a îndreptat spre Dunăre, acolo a fost întâmpinat de două salve de antiaeriană din partea ucraineană, n-a fost doborâtă și nici nu a explodat în partea ucraineană".

Pereți crăpați și geamuri sparte în Periprava

De mai bine de un an, casele din chirpici ale lipovenilor se zguduie la fiecare atac din țara vecină. Pereții se crapă, iar geamurile explodează.

Cerasela Cilobon, localnică Periprava: "Atunci când drona se așează pe pământ, cea cu explozibil, se simte ca un cutremur. Nu știi dacă vreo dronă din asta care survolează nu cumva se strică în aer și cade peste noi".

Ministerului Apărării Naționale nu a precizat proveniența dronei, dar a confirmat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, forțele rusești au atacat violent porturile ucrainene de la Dunăre. Acum, autoritățile noastre fac cercetări pentru că ar exista indicii potrivit carora bucăţi dintr-o dronă, posibil alta, ar fi căzut într-o zonă nelocuită.

Constantin Spânu, purtătorul de cuvânt al MApN: "A fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național, într-o arie nelocuită, în proximitatea localității Periprava".

Agitație și frică în Constanța

Dacă locuitorii satelor de la Dunăre sunt obișnuiți cu mesaje RO-Alert, cei din Constanța au fost luați prin suprindere.

Mesajul RO-Alert a venit cu puțin înainte de ora 03:00 dimineața și avertiza că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească în beciuri ori în adăposturi de protecție civilă.

Tânăr: "Am primit mesajul RO-Alert. Ne-am speriat, dar am văzut că au trecut cele 90 de minute și am văzut că nu s-a întâmplat nimic".

Mare agitație a fost și pe rețelele sociale, unde oamenii s-au întrebat îngrijorați unii pe ceilalți ce s-a întâmplat.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62468100
Polițist din Alba, cercetat după ce a încercat să ajute un deținut să evadeze. I-au fost promiși mii de euro

Un bărbat aflat în arest i-a promis unui poliţist contravaloarea unui apartament pentru a-l ajuta să evadeze, ambii fiind cercetaţi în prezent într-un dosar instrumentat de Serviciul Teritorial Cluj al DIICOT.  

62481427
Infracțiuni în serie comise de un tânăr care se dădea drept polițist în Alba. Ce le-a pus să facă pe mai multe persoane

Un bărbat a fost arestat preventiv de către Judecătoria Alba Iulia pentru comiterea mai multor infracţiuni.

 

62119688
Record de temperatură minimă în România. Zona în care duminică s-au înregistrat -0,4 grade Celsius

Staţia meteo Miercurea Ciuc a înregistrat, duminică dimineaţa, o minima de minus 0,4 grade Celsius, cea mai scăzută temperatură consemnată la nivel naţional şi cea mai coborâtă din acest început de septembrie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.