RADET este oficial în faliment. Anunțul făcut de primarul general Gabriela Firea

×
Publicitate

Regia Autonomă de Distribuţie şi Transport al Energiei Termice (RADET) este de luni oficial în faliment, potrivit unei decizii definitive a Curții de Apel București.

Judecătorii de la CAB au respins apelurile făcute în proces, fiind menţinută decizia luată în aprilie 2019 de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost declarat falimentul RADET.

Înainte ca această decizie să fie anunțată, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că, indiferent de sentinţa de în procedura de faliment a RADET, bucureştenii vor avea în continuare apă caldă şi căldură.

"Nu credem în declararea falimentului, întrucât interpretarea noastră este aceea că nu este permis de legislaţia în vigoare", a afirmat Gheorghe Piperea, administratorul judiciar RADET, potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, citat de Agerpres.

"Am luat măsuri din timp pentru a putea garanta continuitatea agentului termic în Capitală. (...) O eventuală lichidare a RADET nu înseamnă dispariţia sistemului de termoficare, pentru că activitatea regiei va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica", a explicat Firea.

Ea a amintit că, atunci când şi-a preluat mandatul în 2016, RADET era în insolvenţă de facto şi a solicitat în repetate rânduri acordul consilierilor municipali pentru o soluţie de reorganizare a activităţii acestei regii, însă abia în luna februarie, în acest an, a fost acceptată soluţia înfiinţării Companiei Municipale Termoenergetica.

"În ultimii 3 ani de zile, RADET a iniţiat cea mai amplă campanie de reparaţii şi înlocuiri de subansamble tehnice din ultimii ani, fiind înlocuiţi aproximativ 180 kilometri conductă pe circuitele primar şi secundar, din care 30 de kilometri pe reţeaua primară, iar restul pe reţeaua secundară. Pentru anul 2019, se preconizează că vor fi înlocuiţi până la finalul sezonului rece 64 kilometri de reţea, din care peste 20 de kilometri de reţea primară", a precizat Firea.

Potrivit primarului general, au fost finalizate lucrările de modernizare a tronsonului din conducta de termoficare Dn 700 - Magistrala II - III Grozăveşti din Bulevardul Iancu de Hunedoara, care alimentează Cartierul Aviaţiei, zonă afectată de foarte multe avarii în ultimii ani.

Conform RADET, furnizarea agentului termic va fi reluată în 48 de ore.

Pentru realizarea soluţiei tehnice provizorii (prin care se va asigura continuitatea furnizării agentului termic pe toată durata desfăşurării lucrărilor din tronsonul final) este necesară oprirea agentului termic pentru apă caldă şi căldură pentru 48 de ore, începând de lunea aceasta, ora 23,30.

Tot în acest an, au fost finalizate lucrări de înlocuire a reţelelor de termoficare în alte zone în care cetăţenii au resimţit disconfort iarna trecută, dintre care municipalitatea aminteşte: Bulevardul Theodor Pallady, Strada Petre Ispirescu, Strada Moineşti, Strada Ion Berindei, Piaţa Constituţiei, Strada Răzoare, staţia de metrou Păcii, Şoseaua Virtuţii (zona ştrandului Ciurel), Şoseaua Pantelimon, Strada Lizeanu, Strada Matei Basarab, Câmpia Libertăţii şi Lujerului.

"Nu credem în declararea falimentului, întrucât interpretarea noastră este aceea că nu este permis de legislaţia în vigoare. Astfel, subliniem faptul că regiile autonome se constituie şi funcţionează în baza Legii nr. 15/1990 privind transformarea întreprinderilor socialiste de stat în societăţi comerciale şi regii autonome - prin care anumite activităţi (cum ar fi distribuţia energiei termice, transportul public local) sunt extrase din circuitul comercial obişnuit, pentru a fi încredinţate regiilor autonome aflate sub autoritatea tutelară a primăriilor ori a consiliilor locale sau judeţene", a afirmat Gheorghe Piperea, administratorul judiciar RADET.

Conform acestuia, prin acte normative succesive, aceste regii autonome au fost transformate în societăţi naţionale sau companii naţionale, divizate în mai multe alte entităţi independente unele de altele.

Cu toate că funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară şi sunt proprietare ale bunurilor din patrimoniul propriu, regiile autonome fac parte din sectorul public, fiind întreprinderi publice, a menţionat Piperea.

El a spus că regiile autonome au în patrimoniu, spre administrare, bunuri din domeniul public, utilizând, pentru "acoperirea eventualelor deficite" şi pentru finanţarea activităţii proprii, subvenţii de la bugetul central sau local, iar activitatea acestora poate fi influenţată de stat prin credite cu dobânzi preferenţiale, comenzi de stat, subvenţii, impozite şi taxe.

"Regiile autonome sunt, indubitabil, comercianţi şi pot fi supuse procedurilor de insolvenţă (art. 3 din Legea insolvenţei nr.85/2014), însă nu pot fi supuse lichidării prin faliment, dat fiind regimul juridic special al acestora, precum şi faptul că exercită activităţi economice strategice la nivel naţional/local. Având în vedere toate acestea, apreciem că insolvenţa regiei autonome nu va putea adopta decât calea reorganizării judiciare sau calea lichidării planificate. Dacă activitatea regiei autonome nu mai poate fi salvată prin reorganizare judiciară, lichidarea planificată este necesară pentru transferul ordonat al afacerii şi al bunurilor din patrimoniului regiei autonome către o altă întreprindere publică", a adăugat Piperea.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62091505
Misiune contra-cronometru pentru salvarea unor porci, după un accident în Prahova

Misiune contra cronometru în Prahova, lângă Ploiești, pentru salvarea unor porci rămași captivi într-un TIR răsturnat.

62091502
Tone de peşte, confiscate de poliţie. Braconierii au fost urmăriţi cu elicopterul

Mai bine de două tone de pește au fost confiscate de autorități în urma unei acțiuni în Delta Dunării.

62091472
Mașină răsturnată în șanț, după ce șoferul a plecat de la o înmormântare

Doi soți din Prahova au ajuns, duminică seară, la spital, după ce mașina lor s-a răsturnat pe Drumul Nașional 72, în județul Dâmbovița, la ieșirea din Gaești.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.