Primele declarații ale femeii al cărei soț i-a incendiat mașina: „Era mașina cumpărată de el, dată cadou”

×
Publicitate

Soția bărbatului de 45 de ani din Vaslui, acuzat că într-o criză de furie a incendiat mașina femeii, a făcut primele declarații.

Florentina Rusu, soția: "A fost o ceartă cu soțul. M-a amenințat și am plecat de acasă cu copiii. El s-a răzbunat pe mașină. Era mașina cumpărată de el, dată cadou, așa a vrut el să se răzbune, pe fondul geloziei. Are probleme cu alcoolul. Când bea, nu mai judecă".

Sătulă de certuri și de amenințări, femeia în vârstă de 35 de ani a plecat, luni, de acasă, împreună cu cei trei copii, cu vârste între 6 si 15 ani.

S-a refugiat în casa mamei, în speranța că individul, aflat sub influența alcoolului, se va liniști. Nu s-a întâmplat așa. Aproape de miezul nopții, o bubuitură puternică a alertat oamenii, care au sunat la 112. Maşina femeii ardea cu flăcări mari.

Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui: "La sosirea echipajului, incendiul se manifesta prin ardere generalizată, ardere ce a fost precedată de explozia rezervorului. După 20 min, incendiul a fost lichidat. Cauza probabilă a fost acțiunea intenționată".

masina incendiata

Reprezentantul Serviciului Voluntar Rafaila: "Mașina ardea puternic. Nu am putut puterea să stingem noi ca serviciu voluntar, am așteptat colegii de la ISU. Am lichidat incendiul. E o familie bună, am o părere bună, gospodari. M-a surprins faptul asta. Nu mă așteptam la ei să facă chestia asta. Totul a fost instantaneu, instant, probleme familiale".

Nu era prima dată când bărbatul amenința familia

Scandalurile între cei doi se petreceau departe de ochii lumii.
Gelos, bărbatul a mai amenințat că dă foc şi casei pe care o ridicase cu bani munciți în străinătate.

Florentina Rusu, soția: "Amenințări au mai fost, dar nu l-am crezut în stare. (Reporter: I-ați dat motive de gelozie?). Nu, că stau pe telefon, că plec mereu cu mașina. Eu mai duceam oameni care aveau nevoie. Luni am fost la Buhăești la gară după o nepoată. El a zis ca unde am plecat din casă cu mașina?!"

În fața polițiștilor, individul și-a recunoscut fapta și nu mai are voie să se apropie de familia lui.

Mihaela Manoliu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui: "Soțul femeii, un bărbat de 45 ani, ar fi incendiat autoturismul. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru violență în familie, amenințare și distrugere".

Femeia spune că nu va trece cu vederea acest incident, care se putea încheia tragic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62264708
Încă trei cazuri de variola maimuței au fost confirmate în România. Câte avem în total

Încă trei cazuri de variola maimuței au fost confirmate în România, marți. 

62266029
Ofiţer de poliţie judiciară din Poliţia Municipiului Bucureşti, reţinut de DNA pentru mai multe infracţiuni

Un ofițer de poliție judiciară din cadrul DGPMB, reținut de procurorii DNA, pentru 24 de ore, pentru comiterea mai multor infracțiuni, printre care luare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu.

62265093
În mai multe comune din Iași, apa potabilă va fi furnizată după program timp de o lună

Apa potabilă este furnizată în mai multe comune ieşene după program, dimineaţa şi seara.

Recomandări
62604739
Președinția irlandeză a UE vrea reducerea cu 8% a bugetului multianual. Reacția vehementă a României

Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034. În replică, Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului Europan, „respinge ferm tăierile”.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.