Câți bani în plus au primit primii pensionari la care au ajuns deciziile de recalculare. Nu au avut toți parte de creșteri

×
Publicitate

Pensionarii care au primit vineri primele decizii de recalculare au avut parte de majorări între 200 și 400 lei, însă au fost și vârstnici care nu au avut parte de nicio creștere.

În cazul acestor oameni, vechimea nu a fost foarte mare, așadar nu au avut puncte de stabilitate, iar noua formulă de calcul nu a adus un cuantum mai mare al pensiei. Iar la cei care au avut parte de creșteri, au fost și majorări de peste 1.000 lei în unele cazuri.

Mulți dintre acești pensionari și-au făcut deja calculele și știau ce sumă urmează să primească.

De vineri a început procesul de distribuire al tuturor deciziilor de recalculare. În general, oamenii sunt acasă, pensionarii așteaptă la domiciliu pe poștaș, nu și-au făcut alt program, nu și-au programat alte plecări în următoarea perioadă, iar din estimările Poștei Române, aproximativ nouă din zece oameni vor fi găsiți la domiciliu.

În cazul în care pensionarii nu sunt acasă, atunci poștașul va lăsa decizia de recalculare unui membru al familiei, fie soției, fie copiilor, iar în cazul în care nici aceste rude nu sunt găsite la domiciliu, atunci o înștiințare, iar pensionarul are la dispoziție aproximativ două săptămâni să vină la oficiul poștal și să ridice personal acel document.

Sunt aproximativ 4,6 milioane de decizii care urmează să fie distribuite în următoarele 2 săptămâni, până la finalul lunii august, astfel încât de la 1 septembrie să fie distribuiți și primi bani.

Prima dată vor primi banii pensionarii care așteaptă poștașul acasă, iar ulterior, pe data de 12 septembrie, banii vor fi virați pentru acei vârstnici care primesc pensia pe card.

Dacă sunt probleme, dacă apar nelămuriri între documentul pe care l-ați primit și decizia pe care o aveți deja acasă, puteți merge la casele de pensii pentru a cere lămuriri suplimentare sau pentru a face contestații.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62433650
„Metoda citațiilor false” de la Poliție. Ce trebuie să facem dacă ne confruntăm cu o astfel de situație

Poliția Română trage un semnal de alarmă, după ce sute de persoane s-au plâns de la începutul anului că au fost victimele unor înșelăciuni prin metoda „citațiilor false”. 

62475723
Un bărbat a fost bătut de șoferul de la Bolt pentru că nu a vrut să îi dea 50 de lei pentru o cursă de 23. VIDEO

Incident violent a fost surprins de o cameră de supraveghere stradală în Satu Mare.

62475724
Un camion a lovit două mașini și a luat foc, în Iași. Manevra periculoasă a fost filmată. VIDEO

Grav accident rutier petrecut în Iași, vineri dimineață. Un camion s-a izbit într-o intersecție de alte două vehicule, apoi a luat foc.  

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.