Prima reacție a lui Radu Mazăre, după condamnarea la închisoare: „Sunt uluit și consternat. Mă felicit că am plecat”

61958970
Pro TV

Fostul edil al Constanței, Radu Mazăre, a reacționat miercuri seara, după ce Tribunalul Constanța l-a condamnat la șase ani și șase luni de închisoare cu executare, într-un dosar cu prejudiciu estimat de procurorii DNA la peste 2,97 de milioane de euro.

Într-un comunicat de presă, Radu Mazăre s-a declarat „uluit și consterat” de sentința pe care o califică drept „nedreaptă.”

„Sunt uluit şi consternat de sentința nedreaptă data de judecător. Nu reuşesc să înţeleg, la prima acuzaţie, cum este posibil ca pentru aceeași presupusă infracțiune de abuz (vânzarea subevaluată a terenului aferent Cazino Mamaia) să fiu achitat de Curtea de Apel București (sentința numărul S.P.148/FI/10.07.2017) și să fiu condamnat la patru anu și șase luni de pușcărie de Tribunalul Constanța (S.P.253/16.05.2018)? Repet, aceeași acuzație, același teren, însă în două dosare diferite, o instanţă mă achita în dosarul numărul 6536/2/2008 la Curtea de Apel București și alta mă condamnă în dosarul 2310/118/2015 la Tribunalul Constanța. Aşa cum mi s a părut halucinant faptul că DNA mi-a făcut două dosare cu acelaşi subiect, contrazicând principiile de drept, aşa mi se pare şi acum halucinant să am două sentinţe opuse tot pe aceeaşi infracţiune cu acelaşi subiect!”, a reacționat Mazăre, într-un comunicat.

El continuă susținând că procedura vânzării a fost legală și că nu a intervenit în derularea ei.

„Dosarul de la Tribunalul Constanța, unde am luat această condamnare este public, poate fi consultat oricând, și oricine poate constata că toți funcţionarii primăriei, consilierii locali și evaluatorii implicați în vânzarea respectivelor terenuri au declarat că procedura vânzării a fost cea legală, și-au asumat o, începând de la adoptarea hotărârii de Consiliu Local și până la notar, fără ca eu să fi intervenit în derularea ei. Primarul semnează ultimul pe documente, obligat de lege să ducă la îndeplinire hotărârile Consiliului Local. Nu primarul vinde, ci Consiliul Local, nu primarul le evaluează, ci evaluatorul profesionist acreditat. În cazul celorlalte două abuzuri, situația este identică: primarul nu a influențat pe nimeni, nu a impus nimănui nimic, nu a primit și nu a cerut nimic. Şi totuşi sunt acuzat şi condamnat pentru presupusa subevaluare făcută de nişte evaluatori profesionişti!”, mai susține Radu Mazăre.

Astfel, el s-a „felicitat” că a plecat din România și că se află, în prezent, în Madagascar.

„În fapt, spun ce am mai spus, vina mea este una singură: am fost un lider neaservit şi incontrolabil pentru Servicii, ca atare o țintă permanentă a Poliţiei Politice din România! În atare situaţie concluzia mea personală este una singură: mă felicit că am plecat dintr-o țară în care justiţia poate şi achita şi condamna o persoană în acelaşi timp, pentru exact aceiași acuzație, cu acelaşi obiect, dar în două dosare diferite! Asta-i ţară? Asta-i justiţie? Asta-i dreptate?”, a conchis el.

Decizia a fost anunţată miercuri de Tribunalul Constanţa şi nu este definitivă. Fostul edil ar fi prejudiciat chiar Primăria Constanţa prin vânzarea la un preţ foarte mic a unor terenuri aparţinând municipalităţii. Paguba este estimată de procurorii DNA la peste 2,97 de milioane de euro.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61960331
Cum a scăpat temutul interlop Ghenosu din Târgovişte de DIICOT, în “Ziua Z"

A fost ziua ''Z '', pentru procuroriii DIICOT, care au căutat în acelaşi timp, în toată ţara, mai multe grupări de crimă organizată. 290 de suspecţi au fost ridicaţi de la tot atâtea adrese.

61960330
Marii producători de armament, la cel mai mare târg de tehnică militară, în Bucureşti

Marii producători de armament care au câştigat deja contracte cu statul român s-au aliniat la cel mai mare târg de tehnică militară din Europa de Est, deschis în Bucureşti.

61960304
Testamentul politic al lui Corneliu Coposu, găsit după 23 de ani. Când va fi făcut public

Documentul a fost găsit întâmplător.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.