Prima autostradă urbană, "aproape gata", cu o întârziere de 2 ani. IMAGINI EXCLUSIVE

×
Publicitate

Cu o întârziere de 2 ani, prima autostradă urbană din România este aproape gata. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere promite că şoseaua de viteză va fi deschisă cel târziu pe 1 decembrie.

Vitalie Cojocari şi Ioan Bucşă au testat în premieră această autostradă şi au calculat cât timp vor câştiga şoferii, care vor circula pe acolo.

Iată cum se vede autostrada urbană din dronă. Asfaltul de bază este turnat peste tot. Podurile de peste calea ferată, lac şi strada Popasului au fost şi ele terminate şi asfaltate. O echipă a Ştirilor PRO TV a parcurs marţi pentru prima dată întregul traseul al autostrzii urbane de la un capăt la celălalt.

Autostrada urbană este gata în proporţie de mai bine de 98 la sută. În acest moment se fac lucrările de finisaj. Adică, se montează balustrada de pe margine. Pilonii de iluminat. Iar la final urmează să fie turnat ultimul strat de asfalt de uzură. Acolo unde sunt case în vecinătate, vor fi montate panouri care să absoarbă zgomotul.

Cei care vor intra dinspre centura pe prima autostradă urbană din România trebuie să ştie că aceasta, la început, va avea 3 benzi, ulterior se va îngusta la 2 benzi. Viteză maximă de deplasare va fi de 100 de km pe oră. Prima autostradă urbană urmând să fie iluminată pe timp de noapte.

Autostrada se va termina în strada Petricani, unde va fi instalat un semafor. Doar provizoriu, până când va fi lărgită pe patru benzi şi prelungirea ei, şoseaua Fabrica de Glucoză, ce duce până în cartierul Floreasca.

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: "Sfârşitul lunii noiembrie, 1 decembrie, practic această autostradă trebuie să fie finalizată. În momentul în care se vor termina lucrările se va calcula cât s-a întârziat şi din cauza cui s-a întârziat şi ce este imputabil constructorului se va aduce la cunoştinţă el va trebui să plătească penalizări."

autostrada urbana - harta traseu

Întârzierile s-ar ridica până acum la 2 ani, conform Companiei Naţionale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere. Chiar şi aşa, când va fi gata şoseaua de viteza îi va ajuta mult pe şoferi. O demonstrează un experiment făcut astăzi.

De la un capăt, la altul, autostrada urbană poate fi parcursa în 5 minute. Acum, şoferii care vor să ajungă de la Şoseaua de Centură a Capitalei în oraş, parcurg aceasi distanţa în cel puţin 35 de minute.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61993483
Dialogul în engleză Dăncilă - Erdogan. Turcii au publicat imaginile cu sunet, România fără

Viorica Dăncilă s-a întâlnit luni seară cu unul dintre cei mai controversaţi lideri ai lumii, preşedintele Turciei, Recep Erdogan, iar marți a ajuns în Emiratele Arabe Unite.

61993517
Mister în cazul bărbatului care a lăsat o femeie să se înece. Ce avea în geantă

La două luni după ce o femeie a fost găsită fără viaţă într-un lac din Argeş, unde a ajuns cu tot cu maşina, apar detalii teribile.

61993455
Testul împotriva pestei-porcine: porcii-santinelă trebuie să supraviețuiască 45 de zile

După flagelul provocat de pesta porcină africană şi uciderea a mii de animale în Insula Mare a Brăilei acum se testează eficiența măsurilor radicale luate de autorităţi.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.