Datele Asociației Agențiilor de Turism arată că peste 100.000 de copii merg anual în tabere.
Cererea crește pentru taberele de zbor
Numărul celor înscriși la o tabără de zbor organizată în Brașov s-a dublat față de anul trecut când a fost prima ediție. 520 de copii așteaptă cu entuziasm să piloteze pentru prima dată un avion și să se înalțe spre cer. 6 zile de antrenament costă 9.140 lei.
Mihai Sturzu, organizator tabără: „Include absolut totul, cazare și masă în niște pensiuni spectaculoase și o masă extraordinar de bună, normal, zborul, că toți copiii zboară, combinezoanele, toate activitățile, vizitele la fabricile de elicoptere."
Elevii vor avea la dispoziție un simulator de Airbus A320 și vor face inclusiv exerciții de navigație. 16 copii care provin din familii care nu își permit să îi trimită într-o astfel de tabără vor primi o bursă.
Ofertele internaționale devin tot mai căutate
O tabără de aviație are loc și în Mureș, iar copiii sunt cazați într-un castel. Din 35 locuri, mai sunt doar 6 libere. Aici tariful este de 4.580 lei pentru 6 zile.
Alții mizează pe avansul rapid al tehnologiei și își trimit copiii în tabere internaționale. Una este cea de inteligență artificială. Are loc la Universitatea Oxford și durează două săptămâni. Costul se ridică la 8.500 de euro pentru fiecare elev. Din 19 locuri, mai bine de jumătate sunt ocupate.
Mihail Viorel Timofte, coordonator program: „Ating și teme de criptografie și de coding, dar lucrează și fac prompturi pentru diferite aplicații specifice de inteligență artificială."
Se organizează însă și tabere de știință, tehnologie, inginerie, artă sau matematică în Elveția, Anglia sau în Statele Unite.
Taberele în natură pierd participanți
Oferta rămâne variată și pentru taberele în natură care propun drumeții, ture de bicicletă, jocuri de echipă și ateliere în aer liber. Numai că deocamdată în cazul lor cererea este mult mai scăzută față de anul trecut.
Bianca Bălan, organizator tabere: „În acest sezon am pregătit tabere pentru aproximativ 150 de locuri, dintre care avem 30 de locuri ocupate. Probabil este teama părinților de a acoperi aceste cheltuieli, își orientează cheltuielile în alte direcții mai importante.”
Tarifele au crescut, în medie, cu 10%. Astfel că pentru un singur copil costurile trec de 3.000 de lei pentru șase zile de tabără.