Premieră în țară. Pompierii ISU Mureș se antrenează alături de instructori auto

×
Publicitate

În premieră pentru țara noastră, 50 de șoferi din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș se antrenează pe un circuit de mare viteză, alături de instructori auto.

 

Militarii, aflați la volanul autospecialelor, sunt puși în situații extreme, la fel cum se întâmplă și în cazul operațiunilor de zi cu zi.

Circuitul, construit cu fonduri europene și inaugurat în toamna anului trecut, le dă posibilitatea să testeze mașinile de intervenție.

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş au primit sfaturi preţioase de la instructori auto cu experienţă. De pildă, au aflat cum pot stăpâni mai bine autospecialele în condiţii extreme.

După ce teoria a fost predată, pompierii au pus în practică ceea ce au învăţat.

Pompier: "Ne ajută şi pe plan profesional, ai şi emoţii când conduci, ai girofare toate sunt inevitabile."

Şoferii au fost instruiţi şi pe teren accidentat. Şi asta pentru că de multe ori sunt nevoiţi să intervină în zone greu accesibile.

Pompier: "La abordarea la gradul de înclinare al pantei trebuie să fim atenţi. Nu te întâlneşti în fiecare zi cu astfel de ocazii."

Până acum, pompierii se antrenau doar pe drumurile naţionale, fără să aibă spaţiu suficient pentru testarea maşinilor de intervenţie.

Col Cristian Buhaianu, reprezentant ISU: "Învăţăm conducătorii auto cum să frâneze în situaţii de urgenţă, cum să accelereze în situaţii deosebite deoarece acest lucru scurtează timpi de intervenţie şi reduc cheltueilile pentru mentenanţa."

Antrenamentele pompierilor continua zilele următoare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62022487
Şofer de TIR prins la graniţă cu 2 pachete suspecte lipite pe el. Ce "comoară" ascundea

Poliţiştii de frontieră au descoperit asupra unui cetățean turc aproximativ 700 grame bijuterii din aur, pe care acesta încerca să le introducă ilegal în țară.

61831874
Ambasadorul Rusiei a criticat UE în timpul unei vizite în oraşe din România. "Sancţiuni ilegale"

Europa era considerată un partener de nădejde al Rusiei, însă în urma sancţiunilor impuse de UE această situaţie s-a schimbat, a declarat luni ambasadorul Moscovei în ţara noastră, Valery Kuzmin.

62020510
Femeia împușcată în cap de un polițist, transferată la alt spital. Anunțul medicilor

Femeia de 59 de ani din Aluniș, județul Mureș, care a fost împușcată în cap de un polițist care urmărea un șofer care nu oprise la semnalul Poliției, a fost adusă la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș, în stare stabilă.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.