Portretul lui Evgheni Prigojin, "bucătarul lui Putin" și "părintele" Wagner. Cum a ajuns liderul Rusiei să asculte de el

evgheni prigojin
Profimedia

Presa internațională transmite că singurul om care a avut curajul de a-i spune președintelui Vladimir Putin că a gafat în războiul din Ucraina este Evgheni Prigojin, fondatorul grupării de mercenari Wagner.

Pe măsură ce rapoartele privind eșecurile Rusiei în Ucraina au circulat în septembrie, un membru al cercului lui Vladimir Putin i-a transmis președintelui rus ce îndoieli are cu privire la gestionarea războiului de către Kremlin, informează Insider.

Marți, The Washington Post a relatat că acest personaj era Evgheni Prigojin, un om de afaceri rus, restaurator și aliat de vechi al lui Putin.

Însă, Prigojin a negat informația lansată de jurnaliștii americani și a declarat că "nu a criticat managementul Forțelor Armate ale Federației Ruse în timpul conflictului din Ucraina".

Dar Prigojin și-a exprimat anterior criticile la adresa conducerii militare a țării.

Citește și
politie
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Atunci când șeful Republicii Cecene, Ramazan Kadîrov, a făcut apel la un comandant rus și la ofițeri superiori după ce trupele Moscovei au fost forțate să fugă din orașul ucrainean Lyman, Prigojin ar fi fost ecoul acestor critici, anunță BBC.

Prigojin, fost deținut ajuns mogul în domeniul alimentar

Înainte de a se îmbogăți, Prigojin a petrecut mai mulți ani într-o colonie penală din Rusia.

Născut la 1 iunie 1961, în Leningrad, în prezent Sankt Petersburg (Rusia), Prigojin a fost condamnat pentru agresiune, jaf și fraudă în 1981, potrivit documentelor judiciare obținute de Meduza, o publicație rusă independentă.

El a fost condamnat la 13 ani de închisoare într-o colonie penală, dar a fost eliberat după nouă ani, în jurul căderii Uniunii Sovietice.

Prigojin și-a început ascensiunea în domeniul alimentar la scurt timp după eliberare, deschizând un stand de hot-dog, au relatat cei de la The New York Times.

Apoi a deschis un magazin de proximitate înainte de a înființa un lanț de restaurante de lux împreună cu câțiva parteneri în Sankt Petersburg. Putin își sărbătorea ziua de naștere în localul unde se servea masa, a mai precizat sursa citată.

Și-a câștigat porecla de "bucătarul lui Putin"

Prigojin a fondat una dintre principalele sale companii, Concord Catering, în 1996, în timp ce își începea afacerea cu restaurante, potrivit Wired.

Chiar dacă nu este cu adevărat un bucătar, potrivit The Times, el și-a câștigat în curând porecla de "bucătarul lui Putin".

S-a ales cu această poreclă după ce, în următorul deceniu, afacerea sa de catering a primit contracte guvernamentale profitabile pentru a hrăni școlile și armata Rusiei, precum și oportunitatea de a găzdui banchete de stat.

Concord Catering a servit la inaugurările lui Dmitri Medvedev și lui Vladimir Putin, potrivit The Times.

Contractele de stat, într-un interval de cinci ani, ar fi avut o valoare de 3,1 miliarde de dolari, potrivit unei investigații a Fundației Anticorupție, citată de The Times.

A finanțat o companie care s-ar fi implicat în alegerile din SUA

Pe lângă afacerile sale de catering, Prigojin este cunoscut în mod public pentru că a fondat Concord Management and Consulting Company și a inițiat propriul serviciu de știri online, conform The Times.

Un rechizitoriu din 2018 al Departamentului de Justiție a susținut, de asemenea, că el a finanțat o așa-numită „fabrică de troli” cunoscută sub numele de Internet Research Agency.

Actul de acuzare, care includea alți 12 ruși și afacerile de catering și consultanță Concord ale lui Prigojin, susținea că Internet Research Agency "s-a implicat în operațiuni de interferență cu alegerile și procesele politice".

Compania a făcut acest lucru în parte prin crearea de "false personalități americane" și prin operarea de pagini de social media care discutau politică și probleme sociale. Evident, Prigojin a negat implicarea sa.

"Americanii sunt oameni foarte impresionabili. Ei văd ceea ce vor să vadă. Am mult respect pentru ei. Nu sunt deloc supărat că am ajuns pe această listă. Dacă vor să vadă diavolul, să îl vadă", a declarat Prigozhin pentru Ria Novosti, o agenție de presă de stat rusă.

A recunoscut, în final, că a fondat grupul de mercenari ruși Wagner

După ani de zile în care a negat acest lucru, Prigojin a recunoscut, în septembrie, că este fondatorul unui grup de mercenari ruși cunoscut sub numele de Wagner.

"Am curățat eu însumi armele vechi, am sortat eu însumi vestele antiglonț și am găsit specialiști care să mă ajute în acest sens. Din acel moment, la 1 mai 2014, s-a născut un grup de patrioți, care mai târziu a ajuns să se numească Batalionul Wagner", a declarat Prigojin prin intermediul serviciului său de presă, care a confirmat declarația pentru Reuters.

Wagner a fost format în 2014. Nu este o entitate înregistrată legal, iar mercenarii sunt ilegali în conformitate cu legislația rusă, susțin cei de la The Times. Dar grupul este, totuși, cunoscut și ca "armata privată a lui Putin".

Potrivit BBC, trupele Wagner au fost desfășurate pentru prima dată în timpul anexării Crimeei de către Rusia.

Wagner a trimis, de asemenea, soldați în toată Africa și în Orientul Mijlociu, iar anchetatorii ONU au acuzat organizația de comiterea de crime de război în 2021.

Așa cum probabil era de așteptat, grupul Wagner a sprijinit invazia lui Putin în Ucraina. În martie, oficialii americani au declarat că cel puțin 1.000 de luptători mercenari au fost trimiși pe frontul din țara vecină.

Cum a reușit să devină sfetnicul lui Putin

Prigojin a devenit un confident al lui Putin, chiar și în chestiuni de stat, după ce a intrat pentru prima dată în contact cu liderul rus prin intermediul restaurantelor sale.

Cu presupusul său control asupra grupului de mercenari Wagner, el a fost, de asemenea, un jucător influent în timpul războiului Rusiei din Ucraina, exprimându-i personal lui Putin îngrijorările sale cu privire la operațiuni, susține The Washington Post.

Publicația de peste Ocean a relatat că un raport al serviciilor secrete americane a arătat că Prigojin a considerat că Ministerul rus al Apărării depinde prea mult de grupul Wagner și că organizația sa nu primea suficiente fonduri.

Oficialii americani cred că Prigojin a pus apoi în scenă un videoclip în care trupele lui Wagner se plângeau de lipsa de resurse, ca o modalitate de a face presiuni asupra Rusiei pentru a furniza mai mulți bani, a relatat The Post.

Prigojin a declarat pentru The Washington Post că nu a văzut videoclipul la care se face referire.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Trupul unui bărbat de 58 de ani a fost găsit luni după-amiază într-o zonă împădurită din Movilița, unde aveau loc lucrări de exploatare a lemnului, a anunțat IPJ Vrancea.

Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger
Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger

Termoenergetica a amânat din nou termenul de rezolvare a avariilor care au lăsat peste 3.500 de blocuri din București fără căldură și apă caldă în parametri normali.

Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații
Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații

Preşedinte Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, anunţă că filiala Constanţa a Colegiului s-a autosesizat cu privire la cazurile celor doi copii care se află în moarte cerebrală la Spitalul de Urgenţă din Constanţa.

 

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.