Polițist învinuit pentru producerea unui accident, în Capitală. Reacția șoferilor

×
Publicitate

Trei accidente au avut loc, duminică seara, în Capitală, în mai puțin de o oră, la mică distanță unul față de celălalt. Dacă primul s-a produs din cauza unuia dintre șoferi.

 

Pentru cel de-al doilea accident, vinovat ar fi agentul care dirija circulația în acele clipe, susțin conducătorii auto implicați.

Două persoane, printre care un copil, au fost rănite și transportate la spital.

Înainte de miezul nopţii, trei maşini s-au izbit pe Bulevardul Iuliu Maniu după ce unul dintre şoferi ar fi efectuat o manevră greşită. În urma impactului, o persoană aflată într-unul dintre autoturisme a fost rănită uşor şi transportată la spital. Între timp, poliţiştii au început cercetările şi traficul în zona a fost deviat.

După doar câteva minute, la câteva zeci de metri distanţă de primul accident, alte două autovehicule s-au lovit.

Şofer: "Domnul când a intrat aşa eu am intrat în dansul. L-a obligat poliţistul să vireze la stânga, după ce s-a întâmplat asta nu au durat cinci minute, să mă dezmeticesc. Domnii poliţişti s-au urcat în maşină şi au plecat. De ce au plecat, de ce nu au stat să ne spună? De ce nu au dirijat intersecţia?"

Şofer: "Au făcut semn cu amândouă mâinile dreapta - stânga, pe sensul meu era maşina pe mijloc."

Un copil de opt ani, aflat în una dintre maşini, a fost rănit la cap şi a ajuns în grijă medicilor.

Şofer: "A plecat cel mic la spital să vedem ce se întâmplă. Doar îl doare capul. Stătea locul din spate dreapta. Era în scaun cu centura."

Cei doi şoferi spun că totul s-a întâmplat din cauza poliţistului care dirija traficul.

În intersecţie există o cameră cu un unghi de filmare de 360 de grade, care a filmat întreg incidentul, iar în imaginile surprinse de aceasta se poate vedea clar dacă cei doi şoferi au sau nu dreptate.

Tot duminică, un al treilea accident a avut loc în aceeaşi zonă. Poliţiştii au început mai multe anchete.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62010483
Un şofer băut a lovit 3 pietoni pe trotuar. "Cum să am viteză dacă sunt martor?"

Un grav accident de circulație a avut loc duminică seară în Maramureș.

61990563
Toader explică de ce a semnat eliberarea lui Udrea şi Bica. "Ce mi-ar fi zis mie românii?"

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, afirmă că a semnat documentele necesare eliberării Elenei Udrea şi Alinei Bica, aflat în detenţie în Costa Rica, pentru că "aşa spune legea"

61930316
Ajunul Crăciunului. Ce nu este bine să faci azi, potrivit tradiţiei

În ziua de Ajun, copiii umblă cu colindatul dimineaţa şi ziua, iar noaptea cei maturi. Gazdele le oferă "colindiţe": covrigi, nuci, mere, colaci, vin, iar tot înainte de Crăciun este bine să ţii post ca să ai sănătate şi noroc.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.