Primul român care a înotat 1.600 de metri în apă îngheţată: ”Nu mai simți nimic”

62019055
Agerpres

Sportivul Paul Georgescu a devenit, sâmbătă, primul român care a înotat fără costum de protecţie 1.600 de metri în apa îngheţată, conform Agerpres.

El a încheiat cursa desfăşurată într-un bazin exterior din cadrul unui club din Capitală în 22 de minute, 43 de secunde şi 19 sutimi.

În aplauzele a aproximativ 100 de susţinători, fostul poloist a încheiat cursa prin care a obţinut calificarea la Campionatul Mondial de Înot în ape îngheţate de la Murmansk (Rusia), competiţie care se va desfăşura în perioada 14 - 17 martie 2019.

paul

"Am ţinut foarte mult să fac această probă în România pentru ca aceşti copii să mă poată vedea. În toate cursele există o barieră pe care trebuie să o depăşeşti. Astăzi am pierdut numărătoarea lungimilor de bazin, dar cu toate astea am încercat să stau într-o stare de confort pe care o am în timpul antrenamentelor. De durut, nu doare nimic într-o astfel de probă în apă rece pentru că nu mai simţi nimic. Trebuie doar să fii tare mental. După primii 200 de metri nu mai simţi absolut nimic. Poate am început cam tare cursa, dar până la urmă cred că timpul a fost unul bun", a declarat Paul Georgescu într-o conferinţă de presă desfăşurată la finalul probei.

Fost campion naţional la polo, acum profesor de educaţie fizică şi sport la International British School of Bucharest, Paul Georgescu îşi propune să încheie până în 2020 cele mai dificile 7 maratoane acvatice: Canalul Mânecii - (Franţa - Anglia, 54 km), Strâmtoarea Gibraltar (Spania - Maroc, 30 km), Molokai Channel (Hawaii, 42 km), Catalina Channel (Los Angeles, SUA, 35 km), Strâmtoarea Tsugaru (Japonia, între insulele Honshu şi Hokkaido, 20 km), Strâmtoarea Cook (Noua Zeelandă, 22 km) şi North Channel - (Scoţia - Irlanda, 34,5 km).

paul

"Sper să duc la bun sfârşit acest proiect Ocean's Seven, adică să închei cele mai dificile şapte maratoane acvatice din lume. Eu consider că încă nu mi-am depăşit limitele, încă sunt în modul standard. Riscuri există tot timpul pentru că nu poţi să te joci cu hipotermia. Cu preparatorul fizic fac înainte de cursă o pregătire, anumite tipuri de respiraţii pentru a creşte pH-ul sângelui. Iar după cursă fac anumite exerciţii prin care încerc să împing sângele spre extremităţi, pentru că în apă rece el se concentrează pe organele vitale", a explicat sportivul.

Prezentă la cursa de 1.600 de metri a lui Paul Georgescu, preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat: "Aceasta este o performanţă mare pentru România, o performanţă mare pentru Paul. El este un exemplu şi sunt ferm convinsă că vor mai exista sportivi care vor încerca să realizeze astfel de performanţe. De acum încolo nu ne rămâne decât să îi urăm succes lui Paul la Campionatul Mondial".

paul

Matei Giurcăneanu, secretarul general al FRNPM şi antrenorul lui Paul Georgescu, a afirmat că performanţa înregistrată de elevul său depăşeşte limitele normale ale unui om. "Acum patru ani am început colaborarea cu Paul. Special pentru această probă se antrenează însă de trei luni. Practic niciunul dintre noi nu putem înţelege exact ce a făcut el azi pentru că performanţa lui depăşeşte limitele normale ale unui om. Cel puţin ultimii 400 de metri au foarte grei azi. A înotat 64 de lungimi de bazin, adică 1.600 de metri. Azi apa a avut 3 grade, dar el a înotat la începutul pregătirii şi în apă de 0-0,5 grade. Aşadar această cursă nu a fost despre înot, ci despre puterea minţii. Paul a dovedit că rezistă şi de acum încolo putem vorbi şi despre înot. Această experienţă a lui ne învaţă despre acest sport nou în România. Acum pot estima că Paul va putea încheia cursa de la Campionatul Mondial de 1.000 de metri cu un timp sub 13 minute", a explicat Giurcăneanu.

Irlandezul Ger Kennedy a fost observatorul Asociaţiei Internaţionale de Înot în Ape Îngheţate (The International Ice Swimming Association) care a omologat rezultatul lui Paul Georgescu. "În numele The International Ice Swimming Association pot să anunţ că Paul Georgescu s-a calificat şi este aşteptat să concureze la Campionatul Mondial de la Murmansk. El este primul sportiv român care va participa la această competiţie specială. Cursa va avea lungimea de 1.000 de metri, dar sunt şi probe de la 50 de metri în sus. La Murmansk temperatura afară va fi de -20 de grade, iar temperatura apei de 0,5 grade", a declarat Kennedy în conferinţa de presă.

paul

În vârstă de 40 de ani, Paul Georgescu a devenit la 14 septembrie 2016 cel mai rapid român care a traversat Canalul Mânecii fără costum de neopren, el înregistrând pe distanţa de 54 km timpul de 13h36' (timp omologat de The Channel Swimming Association).

În 2019, Georgescu are programate 4 curse: 14-17 martie 2019 - Campionatul Mondial de Înot în ape îngheţate de la Murmansk (Rusia), 9-21 aprilie 2019 - Molokai Channel, Hawaii - 42 km, 9-16 august 2019 - North Channel şi 29 august - 5 septembrie 2019 - prima ştafetă din România care va traversa Canalul Mânecii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Românce recrutate să se prostitueze în Franța. Cum erau prezentate online

Patru persoane sunt cercetate de procurorii DIICOT Constanţa pentru constituire de grup infracţional organizat şi proxenetism, după ce au recrutat mai multe tinere şi le-au obligat să se prostitueze în Franţa.

Risc uriaș de avalanșă în Carpații Meridionali, la peste 1.800 de metri altitudine

Meteorologii avertizează că este risc mare de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Carpaţii Meridionali, potrivit unui buletin informativ remis sâmbătă, de către Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud.

Un bărbat din Buzău i-a violat unui prieten iubita în contul unei datorii. Ce a făcut apoi

Un bărbat din Buzău a fost reținut de polițiști după ce, vineri, a bătut mai multe persoane și a violat-o pe iubita unui prieten care avea la el o datorie neplătită

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.