Patronii de la azilul ororilor din Mureș au fost arestați. Unul dintre ei este polițist

×
Publicitate

Cei trei inculpați în dosarul pacienților găsiți în condiții inumane în subsolul căminului din județul Mureș vor rămâne 30 de zile în arest preventiv, au hotărât magistrații.  

Suspecții sunt acuzați de procurorii DIICOT de constituirea unui grup infracțional organizat și de trafic de persoane.

Magistrații Tribunalului Mureș au hotărât că membrul fondator al asociației care se ocupă de cămin, administratoarea azilului și fiul ei vor rămân după gratii.

Cei trei inculpați ceruseră să fie plasați în arest la domiciliu sau sub control judiciar, însă completul de judecată a respins cererile lor, ca neîntemeiate.

Primul dintre inculpați este angajat și la Penitenciarului Mureș. Acum, a fost suspendat din funcție. Fiul femeii care administra căminul este polițist în cadrul IPJ Mureș. Și el a fost suspendat din funcție, susțin superiorii lui.

Inculpații au supus victimele la tratamente degradante

Cei trei sunt bănuiți că îi exploatau pe bătrâni și pe persoanele cu dizabilități din centrul respectiv pentru banii primiți de la DGASPC-uri și de la familii pentru îngrijirea lor.

În plus, spun procurorii, le-ar fi supus pe victime unor tratamente degradante și le-ar fi agresat fizic și psihic.

Cei trei inculpați pot contesta soluția arestului preventiv în termen de 48 de ore.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62371430
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs explozia dintr-un bloc din Berceni. Zeci de persoane au fost evacuate

O explozie puternică a zguduit, duminică la prânz, un bloc din Capitală. Zeci de persoane au fost evacuate, după ce suflul deflagrației a distrus un apartament și a afectat alte cinci.

62334396
Cutremur, duminică după-amiază, în România. În ce zonă a fost resimțit și ce magnitudine a avut

Un cutremur de 3.0 s-a produs, duminică după-amiază, în zona seismică Vrancea, Buzău, România

 

62347756
Incendiu la o mașină care circula pe DN 13B, în Harghita. Flăcările s-au extins la pădurea din apropiere

Un incendiu a izbucnit, duminică după amiază, la un autoturism care circula pe drumul naţional 13B, la urcarea spre Pasul Bucin, în judeţul Harghita. Flăcările s-au extins şi la pădurea din apropiere.

 

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.