Pățania unui neamț care a vrut să construiască o pensiune în România. ”Să se mute în Germania”

×
Publicitate

În loc să atragă investitori către localităţile pe care le conduc, în România există încă primari care le pun beţe în roate celor care vor să pornească o afacere.

Un neamţ care a vrut să ridice o pensiune la Rovosa - Constanța - nu poate să îşi ducă proiectul la capăt pentru că autorităţile nu reuşesc de câţiva ani să facă un plan urbanistic general. Iar în loc să îl sprijine, primarul i-a transmis să se întoarcă în Germania.

"Nu îi convine în România, să se mute în Germania, frate, dacă nu îi convinge în România. Când a venit trebuia să vadă unde vine", aceasta a fost reacţia primăriţei din Rasova, când un investitor neamţ a întrebat-o când va fi gata planul urbanistic general de care străinul are nevoie ca să ridice o pensiune.

Bernard Rolf Kahler s-a stabilit în zonă acum 3 ani, atras de frumuseţea locului.

Ca să ridice pensiunea, neamţul a cerut fonduri europene, dar pentru că localitatea nu avea un plan urbanistic general, proiectul s-a blocat.

"Pentru obţinerea acestor fonduri europene este nevoie de acest plan urbanistic general pe care am încercat să o întrebăm pe doamna primar când este gata. Şi mi-a zis că dacă avem nevoie de aceste fonduri, mi-a zis să facem un plan urbanistic zonal din banii noştri", explică Mihaela Kahlert, soția acestuia.

Localitatea Rasova se afla la o oră de mers cu maşina de Constanța, aproape de Cernavodă.

Satul are deschidere la Dunăre, iar turiştii pot vizita aici castrul roman Sacidava şi sunt invitaţi la degustări de vinuri într-o cramă aşezată pe malul fluviului.

"Eu şi soţia mea ne-am uitat după un loc frumos în care am putea trăi şi am ajuns aici. Mi-a plăcut şi l-am cumpărat. Mi-am imaginat o viaţă frumoasă aici. Am plajă. Mă vedeam la pescuit", spune Bernard Rolf Kahler.

"Aici este casa unde avem patru camere, în spate vrem să facem patru bungalouri, sus terasă cu priveliştea spre Dunăre", arată soția neamțului în locul în care doreau să construiască pensiunea.

Primăriţa din Rasova nu a fost de găsit ca să îşi spună punctul de vedere, iar în primărie, la prânz, erau doar femeia de serviciu şi secretara.

"Doamnă primar e la Constanța. Domnul viceprimar e aici, uitaţi-l în curte. Dânsul în cămaşa lila de lângă Dacia galbenă", îi îndrumă pe jurnaliști angajații găsiți în sediul primăriei.

Reporter: - Există planul urbanistic general în Rasova?

Dorel Alexandru, viceprimar Rasova: - Se lucrează la el, încă nu e finalizat, dar în scurt timp se va finaliza.

Ca să îşi vadă visul împlinit, cetăţeanul german intenţionează să dea în judecată primăria.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Cum se apără bărbatul suspectat că ar fi agresat sexual o tânără la metrou

Bărbatul bănuit că a agresat sexual o tânără în staţia de metrou Lujerului a fost reţinut.

Avram Iancu, nouă provocare. În cât timp vrea să traverseze Marea Neagră până la Istanbul

Celebrul înotător român, Avram Iancu, are în față o nouă provocare. De această dată şi-a propus să traverseze Marea Neagră de la Sulina şi până la Istanbul în 45 de zile.

Momentul în care un motociclist e proiectat pe plafonul unei mașini. Accidentul, filmat

Scene de coşmar în apropiere de Roman. Un motociclist în vârstă de 46 de ani a fost grav rănit, după ce a ajuns pe plafonul unei maşini.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.