Pașapoartele se schimbă din nou. Cum va arăta noul document de călătorie

61992098

Ministerul de Interne a solicitat o nouă schimbare a pașaportului, iar proiectul propus a fost adoptat în ședința de Guvern de miercuri, 9 ianuarie.

”Până la data de 31 decembrie 2018, an în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, autorităţile publice au obligaţia să înlocuiască stemele şi sigiliile existente în prezent cu noile modele ale acestora, astfel cum sunt modificate potrivit dispoziţiilor acestui act normativ”, precizează MAI.

Astfel, va fi schimbată culoarea paşaportului simplu electronic din roşu vişiniu, în roşu închis. De asemenea, noul paşaport va avea stema ţării gravată 3D şi va fi completată cu o coroană.

Pe pagina 16, titularul paşaportului trebuie să completeze datele particulare ale unei rude sau ale unui prieten care poate
fi contactat în caz de accident: numele, prenumele, adresă, telefon.

Paşapoartele simple electronice vor fi iar modificate, după ce anul trecut a fost schimbată durata lor de valabilitate de la 5 ani la 10, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62013695
Cățel rămas captiv pe gheața de pe Someș, salvat de pompieri în Cluj

Un căţel a fost salvat de pompieri în judeţul Cluj, după ce a rămas captiv în gheaţa formată pe râul Someș.

62013694
Accident teribil pe A1. Doi morți după ce o mașină a intrat într-un TIR

Accident mortal pe autostrada A1 între Sebeş şi Orăştie, joi dimineață. Doi bărbaţi din Hunedoara au murit după ce maşina în care se aflau a intrat într-un TIR.

62013691
Ce-a pățit românca de 30 de ani care a falimentat un italian de 73 de ani, îndrăgostit de ea

Cu inima frântă şi cu o pagubă de 780.000 de euro. Aşa a rămas un italian de 73 de ani, care s-a îndrăgostit iremediabil de o româncă de 30 de ani.

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.