Al doilea pachet de măsuri de reformă, anunţat săptămâna viitoare. Negocierile continuă pe programul „Aghel Saligny”

62559472
gov.ro

Pachetul al doilea de măsuri de reformă va fi anunţat, cel mai probabil, la mijlocul săptămânii viitoare, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.

„Ieri a existat o discutare a propunerilor, atât cele venite din partea Guvernului, pe care le cunoaşteţi, pentru că au fost anunţate de premier şi de domnul ministru al Dezvoltării. În aceste zile şi în cursul săptămânii viitoare, pachetul doi de măsuri va fi închegat, pachetul cu reforme, şi atunci veţi afla cum va arăta acest pachet de reformă. Încă suntem într-o fază de discuţii, de analize şi de închegare a pachetului doi”, a declarat Dogioiu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Ea a fost întrebată ce se întâmplă cu finanţarea proiectelor din Programul "Anghel Saligny" care sunt sub procentul de realizare anunţat de premier şi de ministrul Dezvoltării.

Întrebată despre notificările primite pe 18 iulie de unele Primării că nu vor mai primi finanţare prin "Anghel Saligny", purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus: „Ministerul Dezvoltării vă poate răspunde la această întrebare punctual, sunt chestiuni tehnice ale Ministerului Dezvoltării. Pe decizie politică v-am spus, pe decizie guvernamentală, la mijlocul săptămânii viitoare (...) vor fi luate decizii şi va fi anunţat pachetul”.

Legat de forma în care va fi aprobat pachetul doi de măsuri de reformă, respectiv prin angajarea răspunderii sau altă formă legislativă, Ioana Dogioiu a precizat că decizia va fi luată de coaliţia de guvernare.

„Este ceea ce urmează să decidă coaliţia, dacă şi când, după cel el va finalizat, în cursul săptămânii viitoare”, a indicat ea. 

Articol recomandat de sport.ro
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Citește și...
62562318
Cum va fi reorganizată Romsilva. Harta celor 12 organizații regionale
Ministerul Mediului propune reorganizarea Romsilva prin reducerea structurii administrative, separarea activităților economice de cele silvice și introducerea unor criterii stricte de performanță. Cel puțin 30% din păduri vor fi monitorizate video.
62562305
Externări de urgență, după incendiul de la maternitatea „Cuza Vodă”. Spitalul din Iași nu mai primește cazuri noi
La o zi după incendiul izbucnit în maternitatea "Cuza Vodă" din Iași, externările mamelor și ale bebelușilor au fost urgentate.
62511536
Vameșii, retrogradați la mătură. Finanțele au emis o circulară care anunță suspendarea fondurilor pentru curățenie
Vameșii își vor face singuri curățenie la serviciu, de acum înainte. Reforma bugetară a ajuns și la astfel de tăieri de cheltuieli, conform unei circulare de la Finanțe.