O mașină a distrus garduri și o țeavă de gaz în Baia Mare, înainte de a plonja pe spate în curtea unei case

×
Publicitate

Accident spectaculos joi dimineață, pe o stradă din Baia Mare. Un șofer de 29 de ani a pierdut controlul asupra volanului pe o stradă din Baia Mare și a distrus gardurile a două case. Apoi a rupt o țeavă de gaz și a plonjat cu mașina într-o curte.  

Ca prin minune, atât conducătorul auto, cât și pasagerul din dreapta au scăpat fără nicio zgârietură. Tânărul de la volan are dosar penal.

Gardurile unor case au fost spulberate în doar câteva secunde, iar autoturismul s-a oprit aproape de zidul uneia dintre locuințe.

Tânărul care se afla volan și pasagerul din dreapta au reușit să iasă singuri din mașină. Vecinii sunt cei care au sunat la 112.

Din fericire, nimeni nu se afla în curte ori pe pe marginea drumului.

Vecin: ”De nu era tuia acolo ajungea în casă, vă dați seama stâlpi- 1, 2, 3, 4, conducta de gaz, tot o spulberat. Toate le-o dărâmat, ce o fost pe traseu tot".

”Am constatat minunea. Distrus gardul, conducta de gaz”

Vecină: ”S-a auzit o bubuitură puternică, scurtă și am ieșit la geam și am văzut mașina aici. M-am speriat, dar am văzut că ieșeau din mașină doi și au sărit gardul și am zis bine că măcar n-au murit”.

În curtea locuinței unde a plonjat mașina nu se afla nimeni, pentru că proprietarul nu locuiește permanent acolo.

Proprietarul casei: ”Mi-a dat telefon că a intrat o mașină în curte, în grădină și am venit și am constatat minunea. Distrus gardul, conducta de gaz. N-a fost nimeni acasă. Viteza excesivă și lipsa de conduită pe șosele”.

Din primele cercetări, polițiștii spun că șoferul în vârstă de 29 de ani circula cu un autoturism neînmatriculat și nu ar fi adaptat viteza într-o curbă. Șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

S-a deschis însă un dosar penal pentru distrugere și conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62326723
Rezultate Loto 6/49, Joker, Noroc. Numerele extrase joi, 22 februarie
Joi, 22 februarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
61346380
Cum a fost păcălit un bărbat din Neamţ cu acţiuni false la Hidroelectrica în valoare de 4.600 lei
Un bărbat în vârstă de 67 ani, din localitatea Secuienii Noi, a reclamat că a fost înşelat pe internet cu false acţiuni la societatea Hidroelectrica, în valoare de 4.600 lei, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
62154696
Descoperire de 400.000 de euro în mașina unui bărbat beat și drogat, în Brăila. Surse: Ar fi fiul unui cunoscut om de afaceri
Poliţiştii din Brăila au oprit o maşină condusă de un bărbat care avea permisul suspendat şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi drogurilor, iar în autoturism au fost găsite patru kilograme de aur şi 400.000 de euro.