O grădiniță nouă, construită în mai bine de zece ani, cu lacătul pe ea. Care este motivul

×
Publicitate

Mai bine de zece ani a durat construirea unei grădinițe noi în comuna Vurpăr, din județul Sibiu. Când, în sfârșit a fost gata, s-a pus lacătul pe ea.

Autoritățile locale nu au reușit să obțină autorizația de securitate la incendiu, deoarece clădirea se află prea aproape de șura plină cu fân a unui vecin. Ar trebui ridicat un zid despărțitor, dar primăria nu mai are bani și pentru asta.

Copiii din Vurpăr merg la grădiniță în aceeași clădire în care au învățat și bunicii lor. Aici, plouă prin acoperiș, porțiuni din tavan stau să cadă, tencuiala se desprinde, iar ferestrele nu se mai închid bine.

Bunic: "E veche și dărăpănată, plouă înăuntru acolo, plouă pe copii acolo."

Bunică: "Am sperat din an în an și tot mai rău e. Nu îi lasă pe copii să se ducă la grădinița nouă, vin tot aici la asta veche de când sunt eu copilă."

Noua grădiniță se află la numai 300 de metri distanță. Are două etaje, patru săli de clasă și băi moderne. A costat peste un milion și jumătate de lei, iar lucrările s-au întins pe 11 ani, între 2008 și 2019. Acum e gata, dar pompierii au constatat că hornul centralei termice e prea aproape de șura vecinilor, așa că au cerut construirea unui zid despărțitor.

Octavian Ciungan, consilierul primarului: "Amplasamentul acestei grădinițe a fost, inițial, în vechiul proiect, poziționată altcumva. Noi așa am găsit-o poziționată. A fost necesar până acum obținerea unei noi autorizații de construcții din partea Consilului Județean cu noul amplasament."

Liviu Toma , primarul comunei Vurpăr: "Tot ce ne încurcă pe noi, este zidul de urgență, altceva nu ar mai fi."

Reporter: Nu se putea face mai repede?

Liviu Toma: "Se putea, dar problema sunt banii. Noi suntem o comunitate, cum să zic, nu avem industrie aici, cu banii stăm mai rău, ca peste tot în țară."

Zidul care ar rezolva problema ar trebui să aibă opt metri lungime, și tot atât, înălțime. Și costă 150 de mii de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62172617
Ministrul Educaţiei a anunţat că 77,5% dintre elevi nu doresc să se vaccineze: ”Este o realitate tristă”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat miercuri că, după centralizarea a 290.000 de chestionare completate de părinţii elevilor care ar putea fi vaccinaţi, 77,5% dintre aceştia au răspuns cu ”Nu”.

62217279
Șapte indivizi, arestați în urma unei anchete comune a autorităților române și britanice. Pentru ce sunt acuzați

Șapte indivizi au fost arestați pentru trafic de persoane în urma unei anchete comune a autorităților judiciare române și britanice. Sunt acuzați că au racolat și exploatat zeci de oameni nevoiași din județul Brașov, pe care i-au dus în Regatul Unit.

62217267
Anchetă la un centru de vaccinare din Timișoara. Au apărut suspiciuni de imunizări fictive

Polițiștii din Timișoara au deschis o anchetă după ce, la un centru de vaccinare din oraș, au apărut suspciuni de imunizări fictive. Conducerea spitalului a primit o sesizare anonimă, iar primele verificări au arătat că șase vaccinări sunt de formă.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.