Nouă avertizare cod galben de ploi, valabilă până miercuri, la ora 23.00

61974895

Meteorologii au prelungit din nou, marţi, avertizarea cod galben fiind vizate judeţele din Transilvania, Banat, Crişana şi local din Maramureş, Oltenia şi Muntenia. Avertizarea este valabilă până miercuri, la ora 23.00

Potrivit meteorologilor, vremea rea va continua pe parcursul zilei de miercuri, fiind prelungită valabilitatea codului galben până la ora 23.00.

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele montane, precum şi în Transilvania, Banat, Crişana şi local în Maramureş, Oltenia şi Muntenia.

Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină”, anunţă meteorologii.

Potrivit acestora, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului, mai spun meteorologii.

Ultima actualizare a avertizării a fpst făcută în cursul zilei de luni, când specialiştii anunţau că furtunile vor continua până miercuri dimineaţă, la ora 09.00.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61970054
Cod portocaliu de furtuni în Transilvania şi Muntenia, marți după amiază
ANM a emis, marţi, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabilă în zone din Transilvania şi Muntenia, precum şi noi avertizări Cod galben de vreme rea în judeţe din vestul şi centrul ţării.
61974778
Vremea 31 iulie 2018. Ploi și instabilitate la sfâșitul lunii. Maximele ajung la 33 de grade C
Încheiem luna iulie cu ploi şi multă instabilitate. Aversele apar pe zone vaste în sudul, centrul şi estul ţării, iar la munte mai pot lăsa 50 de litri de apă pe metru pătrat.
61976545
Vreme călduroasă în majoritatea regiunilor ţării în următoarele două săptămâni. Prognoza ANM
Vremea va fi călduroasă în următoarele două săptămâni în majoritatea regiunilor ţării, maxima termică urcând până la 32 de grade Celsius.