Ninsoare în București. Cât timp va mai ninge în Capitală. Meteorologii au emis o prognoză specială

ninsoare iarna zapada
Inquam Photos / Octav Ganea

A început ninsoarea în București, iar meteorologii au emis o prognoză meteo specială în care anunță cât timp vor fi precipitații în Capitală.  

Potrivit ANM, stratul de zăpadă depus până la ora 14:00 era neuniform și măsura în jurul a 2 cm. Până în cursul serii de joi va continua să ningă, astfel încât vineri dimineață la ora 08.00, stratul de zăpadă va atinge 6...8 cm.

Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura aerului va fi de 0...1 grad.

Pentru noaptea de joi spre vineri, meteorologii anunță că îndeosebi în prima parte a nopții va mai ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de -2...0 grade.

Ninsori și zăpadă în toată țara

Meteorologii au emis, miercuri, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, valabilă pentru majoritatea zonelor ţării.

La munte şi în Moldova se va depune strat de zăpadă. Potrivit ANM, în intervalul 6 decembrie, ora 18.00 – 8 decembrie, ora 08.00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, în extindere dinspre sud-vest.

„Local, îndeosebi în regiunile sudice, cantităţile de apă vor fi de 10...15 l/mp şi izolat de 20 l/mp. La munte şi în Moldova vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă”, a transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, în celelalte regiuni, pe parcursul nopţii de miercuri spre joi (6/7 decembrie) vor predomina ploile, apoi vor fi precipitaţii mixte. Izolat se va depune polei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fata fostului star al fotbalului s-a dezbrăcat complet! Cum a apărut după ce le-a răspuns celor care s-au luat de ea că pozează sexy
FOTO Fata fostului star al fotbalului s-a dezbrăcat complet! Cum a apărut după ce le-a răspuns celor care s-au luat de ea că pozează sexy
Citește și...
Accident de muncă în Vrancea. Un bărbat a murit strivit de o cutie cu o încărcătură de peste 1,3 tone
Accident de muncă în Vrancea. Un bărbat a murit strivit de o cutie cu o încărcătură de peste 1,3 tone

Poliţiştii din Vrancea şi inspectorii de muncă au demarat anchete, după ce un muncitor din Adjud a murit strivit de o cutie cu o încărcătură de peste 1,3 tone.

 

Protest masiv al fermierilor, din nou la sediul UE. Anvelope incendiate și cisterne cu dejecții
Protest masiv al fermierilor, din nou la sediul UE. Anvelope incendiate și cisterne cu dejecții

Protestul fermierilor a reînceput în forță la Bruxelles, în fața sediului Uniunii Europene. Agricultorii au adus din nou tractoarele și cisternele, împrăștiind dejecții.

Doi hoți au furat o maşină din Bucureşti care avea cheia în contact. Au condus-o pe rând, deşi nu au permis
Doi hoți au furat o maşină din Bucureşti care avea cheia în contact. Au condus-o pe rând, deşi nu au permis

Doi bărbaţi sunt cercetaţi de poliţişti după ce au furat o maşină din Bucureşti, care avea cheia în contact, şi au condus-o pe rând, deşi niciunul nu avea permis de conducere.

 

Recomandări
Când vine aderarea terestră la spațiul Schengen. “Este un pas important înainte, după 13 ani de așteptare”
Când vine aderarea terestră la spațiul Schengen. “Este un pas important înainte, după 13 ani de așteptare”

De îndată ce vom adera la zona Schengen, la 31 martie, vizele eliberate de ambasadele și consulatele României din întreaga lume vor fi valabile în întreg spațiul comunitar.

Raed Arafat, anunț despre pregătirea pentru război: „Toată Europa, toată lumea vede acest lucru”
Raed Arafat, anunț despre pregătirea pentru război: „Toată Europa, toată lumea vede acest lucru”

Secretarul de stat în MAI, şeful DSU Raed Arafat a declarat, despre pregătirea spitalelor pentru război, că se lucrează peste tot pentru pregătirea sistemelor sanitare din ţările membre NATO pentru a face faţă unei eventuale situaţii de conflict.

Putin își trimite subalternii cu elicoptere în zonele izolate din Rusia pentru a colecta voturile | GALERIE FOTO
Putin își trimite subalternii cu elicoptere în zonele izolate din Rusia pentru a colecta voturile | GALERIE FOTO

Votul anticipat pentru alegerile prezidențiale din Rusia a început duminică în cele mai îndepărtate regiuni ale țării.