Momente de panică pentru călătorii dintr-un autobuz, din Bistrița. Vehiculul a luat foc în mers

×
Publicitate

Momente de panică pentru călătorii dintr-un autobuz din Bistrița, care a luat foc din în trafic.

Șoferul a observat primul flăcările în oglinda retrovizoare, a oprit și a strigat să iasă toată lumea afară. În doar câteva secunde, flăcări uriașe au cuprins toată caroseria.

Totul s-a petrecut în jurul prânzului, la marginea orașului Bistrița. Autobuzul abia oprise într-o stație, unde s-au urcat câțiva călători. La scurt timp după ce au pornit pe traseu, șoferul a văzut flăcări în spatele autobuzului. Și-a păstrat cumpătul și a acționat imediat pentr a salva viețile oamenilor.

Șofer: „Am sărit repede, am luat extintorul și am dat oamenii jos, au apucat să se dea jos, nu am mai putut să mă apropii de el. Am deschis capota din spate și a luat foc”.

Oamenii s-au speriat când au văzut că vâlvătaia cuprinde rapid întreg autobuzul și s-au îndepărtat cât au putut de mult, de teama unei explozii.

Călător: „A ars prima dată în spate și, dintr-o dată toată. După ce a coborât toată lumea, ne-am speriat. Eu am fost lângă ușă. Când a deschis ușa am și ieșit. Au apucat să iasă toți pe ușă”.

Pompierii au fost alertați de oamenii din zonă.

Localnic: „Ardea autobuzul cu flacără, ardea, au venit pompierii și au dat cu apă să îl stingă. Au fost flăcări mari, a ars până sus. De se oprea în dreptul caselor, ardea casele oamenilor”.

Localnic: „Bine că au sărit oamenii, puteau să fie copii mici în el. Au fost flăcări cât autobuzul de înalte. Bine că s-a terminat cu bine”.

Autobuzul s-a făcut scrum și, potrivit primelor date, incendiul ar fi izbucnit din cauza unei defecțiuni la motor.

Marian Borgovan ISU Bistrița-Năsăud: „Autobuzul ardea cu flacără deschisă, generalizat, persoanele din el s-au autoevacuat și șoferul a acționat cu un stingător din dotarea autobuzului”.

Reprezentanții companiei de transport în comun au transmis că autobuzul era din 2005, avea toate verificările la zi și urma să fie scos de pe traseu în perioada următoare.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62281053
Bătaie în toată regula între doi prieteni și colegi de muncă. De la ce ar fi pornit scandalul

Foști colegi de muncă pe șantierele din străinătate și prieteni la cataramă, doi români au ajuns să ce certe la scurt timp după ce au revenit acasă.

62281008
Un conflict pornit de la un reproș a degenerat, iar o femeie a ajuns la spital, înjunghiată de nenumărate ori de iubitul ei

Un conflict iscat între doi iubiți aflați într-un camping din Eforie Nord s-a terminat într-o baie de sânge. Cei doi tineri, originari din București, erau în vacanță, iar el ar fi consumat o cantitate importantă de alcool.

62281020
Constănțean de 79 de ani, arestat după ce și-a bătut soția cu pumnul în față până a omorât-o. Cum a încercat să scape

Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Constanţa a fost arestat preventiv după ce şi-a ucis soţia, pe care a sugrumat-o şi a lovit-o cu pumnul în figură. El a încercat să păcălească anchetatorii şi a inventat alte moduri în care s-ar fi rănit.

 

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.