Reacția directorului CFR Călători după ce i s-a cerut demisia în urma deraierii trenurilor

×
Publicitate

Ministrul Transporturilor i-a cerut, duminică, demisia directorului CFR Călători după ce sâmbătă 3 garnituri au deraiat.

"M-a dezamăgit. Vrea să facă lucrurile să fie bine, ca să nu fie rău", a declarat ministrul pentru Știrile PRO TV.

Cel vizat îi răspunde că nu renunță la funcție, pentru că nu se consideră vinovat. Dincolo de această dispută, problemele sunt grave pe calea ferată. Viteza medie de deplasare a trenurilor este sub cea din Al Doilea Război Mondial.

Trei trenuri de călători au deraiat în ultimele 24 de ore: unul la ieşirea din staţia Săvârşin, celălalt în Braşov, între Augustin şi Racoş. Nu au provocat daune şi nimeni nu a fost rănit, dar linia ferată a fost blocată câteva ore. A treia deraiere s-a produs în depoul din Bucureşti.

Deranjat de modul în care şeful CFR Călători a gestionat situaţia, ministrul Transporturilor i-a cerut demisia.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor: "Am fost dezamăgit pentru că m-aş fi aşteptat ca să aibă o comunicare eficientă. În condiţiile în care am văzut că a fost foarte deranjat că a fost trezit din somn şi a punctat că vrea să facă lucrurile să fie bine ca să nu fie rău, atunci eu cred că trebuie să-l lăsăm să se odihnească o perioadă mai lungă, dar nu pe banii de la CFR Călători."

Directorul CFR Călători, Leon Bărbulescu, numit în funcţie pe 21 martie 2018, spune că a fost trezit din somn după o dimineaţă grea, în care a vorbit cu ministerul despre deraierile produse şi că nu este vinovat pentru cele întâmplate.

Leon Bărbulescu, directorul CFR Călători: "Era 3 după amiaza şi am avut o dimineaţă foarte grea. M-am trezit din somn, asta este adevărul, dacă în ţara asta să spui adevărul înseamnă să ţi se ceară demisia, eu, nu ştiu, plec din România. Toate trei au ca şi cauza linia de cale ferată şi este demis şeful de la CFR Călători. Nu am de gând să demisionez."

Actualul director susţine că are mandat până pe 20 martie.

Schimbările din ultima vreme de la conducerea CFR nu au rezolvat problemele grave cu care se confruntă compania.

În acest moment, pe calea ferată din România sunt peste 400 de restricţii de viteză. Tocmai de aceea, trenurilor Regio au o viteză medie de 39 km/h. Trenurile InterRegio sunt un pic mai rapide şi dezvoltă o viteză de 55 de km pe oră. Puţin în comparaţie cu perioada interbelică, în Al Doilea Război Mondial, trenurile care circulau prin România dezvoltau o viteză medie de 60 de km/h.

”Reporter: Până la sfârşitul anului până la ce viteza medie am putea ajunge la nivel de ţară?
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor: În momentul de faţă nu vreau să mă hazardez să vă spun acest lucru. Urmează să fac o întâlnire de lucru şi cu cei de la CFR să vedem unde se va ajunge după modernizările care vor fi finalizate în acest an.”

Autorităţile promit de câţiva ani că vor moderniza linia de cale ferată între Braşov şi Arad, însă lucrările nu au demarat.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62024091
Protest în Capitală față de OUG 7. 2.000 de oameni au scandat în stradă. VIDEO

Un nou protest față de Ordonanța dată de Tudorel Toader ce modifică legile justiției a avut loc duminică seară în Capitală. Protestatarii s-au adunat în Piața Victoriei și au plecat în marș spre Ministerul Justiției.

62025723
Tragedie macabră. Patru copii până în 7 ani au murit arși de vii în casă

Patru copii şi o femeie şi-au pierdut viaţa sâmbătă dimineaţa într-un incendiu declanşat într-o locuinţă din Nurnberg, în sudul Germaniei.

62025716
Ce-a pățit un șofer care a forţat intrarea pe un drum cu prioritate: ”E cea mai periculoasă intersecţie”

Neatenţia era să-l coste viaţa pe un şofer de 68 de ani din Prahova. Bărbatul a forţat intrarea pe un drum cu prioritate, dar s-a trezit izbit în plin de o altă maşină, care circulă regulamentar.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.