Ministrul Predoiu a trimis la Cotroceni numirea Alinei Albu în funcţia de procuror-şef al DIICOT, respinsă de două ori de CSM

62292909
Agerpres

 

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat, miercuri, că a  transmis președintelui României, Klaus Werner Iohannis, propunerea de numire a procurorului Alina Albu în funcția de procuror șef DIICOT.

Alina Albu a susţinut de două ori interviul pentru numirea în funcţie, după ce a fost avizată negativ de către Secţia pentru procurori a CSM.

Avizul CSM este unul consultativ.

Alina Albu activează în cadrul DIICOT, fiind la un moment dat procuror şef al Serviciului de combatere a criminalităţii organizate. Printre dosarele instrumentate se află şi cel privind crima de la Caracal, ea fiind cea care a amendat-o pe Monica Melencu, mama Luizei, fata de 18 ani ucisă de Gheorghe Dincă.

De altfel, în timpul interviului, ea a fost întrebată dacă are vreun regret în legătură cu amendarea mamei Luizei, după ce femeia a refuzat să i se preleveze probe biologice în vederea efectuării unei expertize ADN în SUA.

”Dacă mă întrebaţi de remuşcări, în cariera mea nu am avut momente în care să am remuşcări pentru că aş fi creat vreun disconfort cuiva. Am încercat în fel şi chip ca acea probă să poată fi administrată. Am început cu cele mai soft şi cele mai bune metode de a colabora şi interacţiona cu persoanele respective. Nu am avut niciodată intenţia de a face rău, ci din contră, să iasă adevărul la lumină”, a explicat Alina Albu, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62175919
Medicul din Târgu Jiu reținut după moartea unei paciente, audiat de polițiști. În dosar mai este vizat un medic din Craiova

Doi medici chirurgi, unul din Craiova, altul din Târgu Jiu, ambii foști directori ai spitalelor județene din orașele lor, au fost reținuți de poliție. Ar fi făcut greșeli, care ar fi dus la moartea pacienților lor.

62339169
Șase oameni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat în timp ce renovau un imobil din centrul Capitalei

Șase oameni s-au intoxicat în timp ce efectuau lucrări de renovare într-un imobil din centrul Capitalei.

61957832
Bănescu (BOR), replică pentru IPS Teodosie: „Trădează inclusiv o perfidă gelozie și jenantă zgârcenie confesională"

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, este de părere că invocarea minunii aprinderii Sfintei Lumini ca argument pentru menținerea unui calendar „eronat și depășit” este „compromițătoare intelectual, teologic și moral.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.