Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, diagnosticată cu Covid-19. Mesajul postat pe Facebook

62157982
Agerpres

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat pe contul de Facebook că a fost diagnosticată cu COVID-19.

Violeta Alexandru este al treilea ministru al Cabinetului Orban care a contractat noul coronavirus, după miniştrii Virgil Popescu şi Lucian Bode.

"Am atât de multă treabă (și îmi și place ceea ce fac) încât, chiar și cu acest rezultat pozitiv la testul pentru covid, voi continua să muncesc de acasă. Voi fi chiar mai activă și mai eficientă, la Minister se mai întâmplă să mă întrerup des pentru că apare o urgență și dacă tot sunt acolo, întrerup ce fac și o rezolvăm. Parte dintre aceste urgențe (așa e viața la Ministerul Muncii) vor fi acum preluate de echipa de conducere a Ministerului. Am puțin mai multă liniște în perioada zilelor următoare ca să trec prin toate, absolut toate evaluările și verificările pe care le-am cerut instituțiilor pe care le coordonez. Voi fi la telefon pentru a ajunge la rezultatele la care nu renunț până în ultima zi de mandat. Sunt și voi rămâne activă. Se pot aștepta colegii din instituțiile din țară să fiu și mai curioasă acum că am mai multă liniște ca să mă uit peste informațiile cerute. Voi urma tratamentul indicat", a scris Violeta Alexandru pe pagina de Facebook.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62159496
Fetiță de 9 ani, găsită cu lovituri la cap pe o stradă din Voluntari. Poliția a început o anchetă

O fetiță de 9 ani ce prezenta urme de violență fizică în zona capului a fost găsită de o femeie, pe o stradă din orașul Voluntari, polițiștii efectuând în prezent cercetări.

62159493
Expert britanic: Mesele de Crăciun în familie pot duce la înmormântări în ianuarie

Tradiționala întâlnire de Crăciun a familiei ar putea duce la înmormântări în ianuarie, din cauza răspândirii accelerate a coronavirusului, consideră un expert în sănătate publică.

62159489
AFP: ”Orban contra Orban”. De ce este considerat premierul român un ”bun elev european”

Au același nume, aceeași vârstă și aceeași funcție, dar Ludovic Orban este considerat un bun elev european, spre deosebire de omologul său maghiar Viktor Orban, se arată într-un articol AFP.

Recomandări
62604739
Președinția irlandeză a UE vrea reducerea cu 8% a bugetului multianual. Reacția vehementă a României

Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034. În replică, Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului Europan, „respinge ferm tăierile”.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.