Medicul care a încercat să se sinucidă este iubitul doctoriței poreclite „Doamna cu coasa” de la Sf. Pantelimon | STENOGRAME

×
Publicitate

Iubitul doctoriției de la Spitalul Sfântul Pantelimon, poreclită „Doamna cu coasa”, ar fi încercat să se sinucidă într-o toaletă publică din centrul istoric al Brașovului, unde se desfășoară și un festival de jazz.

Bărbatul în vârstă de 53 de ani, medic anestezist și el, a fost găsit inconstient după ce și-ar fi administrat o substanță folosită la terapie intensivă. Doctorul apare în înregistrările procurorilor în timp ce vorbeste cu iubita lui de la Spitalul Sfântul Pantelimon despre un text despre sinuciderea unui medic care afirmase că noradrenalina nu ar salva vieți, ci ar prelungi suferința.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Medicul aflat într-o relație cu doctorița Maria Miron de la Spitalul Sfântul Pantelimon a fost găsit într-o toaletă publică din piața Sfântul Ioan din Brașov.

Era în stare de inconstiență și - spun surse din Poliție - și-ar fi administrat o perfuzie cu un medicament care induce somnul și este folosit la adulți pentru sedare în unitățile de terapie intensivă. Medicamentul nu se găsește, la liber, în farmacii și se eliberează doar pe bază de prescripție medicală.

Surse din anchetă au transmis că doctorul a fost identicat pe baza unui ecuson medical, găsit asupra sa. Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost dus, inițial, în stare gravă în Spitalul Județean de Urgență din Brașov și apoi transferat că Spitalul Militar din oraș.

Medicul care ar fi încercat să se sinucidă în toaleta publică din Brașov a fost intercepat de procurori în dosarul pacienților morți în secția ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon. Discuțiile pe care le poartă cu iubita sa, Maria Miron, poreclită de colegii de serviciu „Doamna cu coasa”, apar în referatul cu propunere de arestare preventivă a doctoriței.

Cei doi vorbesc despre un text scris de un medic, cel mai probabil despre noradrenalină și glumesc pe seama acestui neurotransmițator.

P. C. L.: Uite, poți să te inspiri din ce a scris că e chiar foarte drăguț și exact asta spun și eu că... ea (noradrenalina NR.) nu tratează nimic.
MIRON MARIA: Îhî.
P. C. L.: Ea prelungește o suferință, deci nu tratează absolut nimic.
MIRON MARIA: Asta nu pot să zic că ce sunt eu, Dumnezeu ... (neinteligibil) … suferință?
P. C. L.: Păi nu, nu, nu.
MIRON MARIA: Hî, hî, hî.
P. C. L.: Păi nu, da' ce, sunt Dumnezeu să prelungesc suferință?
MIRON MARIA: Da.
P.C.L.: Tre' să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora să decidă.
MIRON MARIA: Da, Cel de Sus. Frumos.
P.C.L: Da.

Spitalul Militar din Brașov unde este acum internat iubitul doctoriței Maria Miron nu a comunicat până acum public informații despre starea acestuia. Poliția a deschis un dosar penal și face cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Sindicaliștii din aviație cer companiei Wizz Air să suspende zborurile spre Israel. Angajații spun că sunt șantajați

Sindicaliștii din aviație cer companiei Wizz Air să suspende zborurile spre Israel, având în vedere că MAE a ridicat nivelul de risc de securitate în regiune la 8 din 9.

Mircea Geoană: Sunt absolut hotărât dacă voi candida, să candidez ca independent

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Râmnicu Vâlcea, că dacă se va decide să candideze la preşedinţia României o va face doar ca independent, deşi nu refuză nici susţinerea unor formaţiuni politice.

Un curier a livrat mai multe colete în Constanţa și apoi a fugit cu banii. Ce sumă uriașă a furat

Un curier este cercetat de poliţiştii din Constanţa, după ce a livrat mai multe colete clienţilor, iar sumele de bani încasate le-a însuşit şi nu le-a mai predat societăţii. Prejudiciul realizat se ridică la aproape 80.000 de lei.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Bilanț tragic. 65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele 8 luni din an, iar 244 au fost grav răniți

65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele opt luni din an, iar 244 au fost grav răniți. Bilanțul tragic arată cât de vulnerabili sunt în trafic, mai ales când viteza nu le mai lasă timp să evite impactul.