Maternitatea Giulesti nu are bani de daune. Singura sa asigurare este pentru malpraxis

×
Codul embed a fost copiat

Spitalul "Panait Sarbu" nu are bani sa plateasca, in solidar cu asistenta Florentina Cirstea, daune de peste 4,3 mil. EUR in urma incendiului de la Maternitatea Giulesti, neavand alta asigurare decat pe cea de malpraxis, care in 2010 era de 500.000 EUR.

Purtatorul de cuvat al Spitalului "Panait Sarbu", Doru Pana, a explicat, pentru MEDIAFAX, ca singura asigurare a unitatii, cea de malpraxis, vizeaza "practica medicala defectuoasa, nu priza defecta".

"In principiu, spitalul nu are bani disponibili pentru astfel de lucruri. Nu exista bani pentru astfel de lucruri in spitalele de stat din Romania. Nu stiu cum se va proceda. (...) Poate ca spitalul poate fi inchis, iar un expert judiciar sau lichidator sa spuna ca spitalul este al celor care au castigat procesul. Nu stiu, vom vedea cand va fi pronuntata decizia definitiva", a spus Doru Pana.

Acesta a precizat ca a aflat sentinta din presa, spitalul neprimind deocamdata o hotarare oficiala. "Din cele ce am vazut in presa daunele ar fi de peste patru milioane de euro, spitalul nu cred ca are tot anul patru milioane de euro. (...) Nu avem o hartie oficiala cu ce ar fi de plata si cum ar fi de plata. In orice hotarare judecatoreasca ar trebui sa se tina cont de cum sunt finantare unitatile sanitare din Romania", a mai spus Pana.

Pana a mai spus ca toti cei al caror nume apar in sentinta prezentata de presa, lucreaza in spital, cu o singura exceptie, a lui Vasile Dima, fostul sef al serviciului tehnic, care a iesit la pensie pe probleme medicale.

Citește și
asistenta
Avocatii cer ca fostul director al Maternitatii Giulesti sa fie judecat pentru omor din culpa

In ceea ce-i priveste pe asistenta Florentina Cirstea, electricianul Gigel Oprea si medicii Bogdan Marinescu, fost manager al spitalului, si Adrian Ioan Toma, seful Sectiei neonatologie, nu le vor fi desfacute contractele de munca, atata timp cat nu exista o hotarare definitiva in acest caz, a mai spus Pana.

El a precizat ca spitalul apartine Primariei Capitalei fiind insa preluat de la Ministerul Sanatatii cu putin timp inainte de incendiu.

Instanta Judecatoriei Sectorului 6 a pronuntat, marti, sentinta in dosarul incendiului de la Maternitatea Giulesti, in urma caruia sase bebelusi au murit si alti cinci au suferit arsuri grave.

Decizia Judecatoriei Sectorului 6 nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs. Avocatul Septimiu Cus, care l-a aparat pe Vasile Dima, a declarat deja recurs.

Spitalul "Panait Sarbu" si asistenta medicala Florentina Cirstea trebuie sa plateasca daune de peste 4,3 milioane de euro familiilor celor sase nou-nascuti care au murit in incendiul de la Maternitatea Giulesti si familiilor celorlalti cinci copii care au suferit arsuri grave.

Judecatorul Bogdan Gavrila a dat o singura decizie de condamnare la inchisoare cu executare in acest dosar, respectiv in cazul asistentei Florentina Cirstea, care era de serviciu in ziua incendiului in salonul de Terapie Intensiva nou-nascuti, din cadrul Sectiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrica si Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sarbu" - Maternitatea Giulesti.

Asistenta Florentina Cirstea a fost condamnata la doi ani si doua luni de inchisoare pentru ucidere din culpa si la cinci pedepse de cate zece luni de inchisoare pentru vatamare corporala grava din culpa, urmand sa execute pedeapsa cea mai grea, de doi ani si doua luni.

seful Serviciului tehnic Vasile Dima a primit o pedeapsa de doi ani si opt luni de inchisoare cu suspendare, iar electricianul Gigel Oprea a fost condamnat la doi ani de inchisoare.

Fostul manager al Spitalului "Panait Sarbu", profesorul Bogdan Marinescu, a primit o amenda penala de 6.500 de lei, iar seful Sectiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat.

Maternitatea Giulesti a fost condamnata la 400.000 de lei amenda penala pentru ucidere din culpa si la cinci pedepse de cate 80.000 de lei amenda penala. Daca aceasta decizie va ramane definitiva, Maternitatea Giulesti urmeaza sa execute pedeapsa cea mai grea, respectiv amenda penala de 400.000 de lei.

Instanta a mai stabilit ca Spitalul "Panait Sarbu" sa plateasca, in solidar cu asistenta Florentina Cirstea, peste 4,3 milioane de euro victimelor incendiului din 2010. Astfel, potrivit deciziei instantei, Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sirbu" si Florentina Cirstea trebuie sa platasca, in solidar, in total, 3.116.000 de euro si 4.000 de lei familiilor celor sase bebelusi care au murit in incendiu.

Instanta a stabilit ca Marius Constantin si Ileana Benga trebuie sa primeasca, fiecare, cate 300.000 euro (echivalent in lei la cursul BNR din data platii), cu titlu de daune morale si cate 2.500 de euro daune materiale; Gheorghe Stelian Pauna si Madalina Nicoleta Arcudeanu - cate 300.000 de euro daune morale si cate 2.000 de lei daune materiale; Ali Riza si Mihaela Ylmaz - cate 97.500 de euro daune morale si 5.000 de euro daune materiale; Vasilica Viorel si Violeta Florescu - cate 250.000 de euro daune morale si 5.000 de euro daune materiale; Andrei si Florina Dragomirescu - cate 300.000 de euro daune morale si cate 3.000 de euro daune materiale; Georgiana Marinela si Daniel Bostan - cate 300.000 de euro daune morale.

Totodata, asistenta Florentina Cirstea si Spitalul "Panait Sarbu" trebuie sa plateasca, in solidar, daune de 1.185.000 de lei celor cinci copii care au suferit arsuri in urma incendiului, precum si familiilor acestora.

Potrivit deciziei instantei, Alin Claudiu si Florina Cornean trebuie sa primeasca, fiecare, cate 180.000 de euro (echivalent in lei la cursul BNR din data platii) daune morale si 10.000 de euro daune materiale, iar fetita acestora, alti 350.000 de euro daune morale; Laurentiu stefan si Alina Coman - cate 55.000 de euro daune morale si 5.000 de euro daune materiale, iar gemenii acestora, fetita si baiat, cate 75.000 de euro daune morale; Marian si Alina Cosmina Sandulescu - cate 50.000 de euro daune morale, iar gemenii acestora, ambii baieti, tot cate 50.000 de euro.

Judecatorul a constatat ca pentru Florentina Cirstea despagubirile materiale vor fi achitate de SC Astra Asigurari SA, in calitate de asigurator de raspundere civila profesionala a cadrelor medicale, in limita a 10.000 de euro, echivalent in lei la data platii, in baza politei de asigurare din 13 ianuarie 2010.

Tot Astra Asigurari SA ar putea plati despagubirile materiale si in cazul Spitalului Panait Sarbu, in limita a 500.000 de euro, stabilita prin polita de asigurare incheiata in 2 octombrie 2009, potrivit deciziei instantei.

Judecatorul a mentinut sechestrul asigurator asupra tuturor bunurilor mobile si imobile ale asistentei Florentina Cirstea si a ridicat masura in cazul celorlalti patru inculpati.

Instanta a admis si plata cheltuielilor de judecata cerute de unele dintre partile civile din dosar, care ar urma sa fie platite tot de Spitalul "Panait Sarbu" si Florentina Cirstea, reprezentand in total 22.374 de lei.

Totodata, judecatorul a obligat toate partile civile, in mod egal, la plata catre Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti a 7.000 de lei, reprezentand cheltuieli judiciare.

Incendiul a izbucnit in 16 august 2010, in jurul orei 18.30, in salonul de Terapie Intensiva nou-nascuti, din cadrul Sectiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrica si Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sarbu" - Maternitatea Giulesti.

Atunci au fost dusi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" opt bebelusi din sectia de Anestezie si Terapie Intensiva a Maternitatii Giulesti, trei dintre acestia decedand in zilele urmatoare, din cauza complicatiilor. Alti trei bebelusi au murit atunci in incendiu. Doua perechi de gemeni - doi baietei si un baietel si o fetita - si o alta fetita au fost salvati de medicii din Spitalul "Grigore Alexandrescu".

Parchetul a terminat in patru luni ancheta privind incendiul produs in 16 august 2010 la Maternitatea Giulesti. Procurorii Parchetului inaltei Curti de Casatie si Justitie i-au trimis in judecata, in decembrie 2010, pe asistenta medicala Florentina Daniela Carstea si Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie "Panait Sarbu" pentru ucidere din culpa si vatamare corporala grava din culpa.

De asemenea, fostul manager al unitatii sanitare Bogdan Marinescu, seful serviciului tehnic Vasile Dima, seful Sectiei neonatologie Adrian Ioan Toma si electricianul Gigel Oprea au fost trimisi in judecata pentru neglijenta in serviciu cu consecinte deosebit de grave.

In ziua incendiului, potrivit planificarii, era de serviciu la salonul de Terapie Intensiva nou-nascuti al Sectiei neonatologie, pe o tura de 12 ore, asistenta medicala Florentina Daniela Cirstea.

Potrivit procurorilor, aceasta nu si-a indeplinit atributiile de serviciu stabilite in fisa postului, in sensul ca nu a supravegheat in permanenta nou-nascutii aflati in salonul de Terapie Intensiva. Astfel, la ora 18.24, a parasit in mod nejusitificat salonul, lipsind aproximativ 12 minute, ceea ce a facut imposibila sesizarea momentului izbucnirii incendiului si luarea masurilor de evacuare a nou-nascutilor, cu consecinte extrem de grave.

Din expertiza tehnica a rezultat ca incendiul a izbucnit din cauza supraincalzirii elementelor de contact ale stecarului montat pe cablul de alimentare cu energie electrica al aparatului de aer conditionat.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Cazul Maternitatea Giulesti. Spitalul si asistenta Cirstea au de platit daune de 4,3 mil. de euro
Cazul Maternitatea Giulesti. Spitalul si asistenta Cirstea au de platit daune de 4,3 mil. de euro

La 3 ani de la devastatorul incendiu in care au murit 6 bebelusi, in Maternitatea Giulesti, magistratii i-au condamnat marti pe responsabili.

Avocatii cer ca fostul director al Maternitatii Giulesti sa fie judecat pentru omor din culpa
Avocatii cer ca fostul director al Maternitatii Giulesti sa fie judecat pentru omor din culpa

Tragedia de la Maternitatea Giulesti de acum trei ani, cand sase bebelusi au murit si alti cinci au fost grav raniti intr-un incendiu, se transforma intr-o batalie pentru supravietuire.

Medicul Florin Rusu, eroul care a salvat bebelusii de la Giulesti, arestat pentru luare de mita
Medicul Florin Rusu, eroul care a salvat bebelusii de la Giulesti, arestat pentru luare de mita

Acum doi ani era decorat de presedintele Romaniei, pentru ca a salvat vietile mai multor bebelusi in urma tragediei de la maternitatea Giulesti. Astazi a ajuns incatusat in fata judecatorilor, pentru acuzatii de coruptie.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h
Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h

Iarna pare că își intră în drepturi, cel puțin la altitudini mari. Meteorologii anunță că, de la ora 10:00, până marți seara, la ora 21:00, în zona de munte va bate vântul cu până la 90 de km pe oră.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.