Mărturiile unei românce, la 41 de ani după un accident aviatic: Cum au supraviețuit toată noaptea printre rechini
După 41 de ani, Laura Aurelia Grigore, o fostă stewardesa a TAROM, a povestit cum a trăit un incident aviatic din august 1980, când avionul în care se afla a amerizat în oceanul Atlantic, în Mauritania.
Aurelia a fost considerată și numită de presă unul dintre eroii serii, pentru că în ciuda întâmplării nu și-a pierdut cumpătul și a acționat imediat.
Avionul Tupolev 154 al companiei TAROM, care avea la bord echipajul și marinari, 186 de oameni, trebuia să aterizeze pe aeroportul din Nouadhibou. Însă acesta a amerizat în oceanul Atlantic. Pasagerii și-au petrecut toată noaptea în apă, într-o zonă plină de rechini. Cu toate acestea, o singură persoană și-a pierdut viața.
După 41 de ani, fosta stewardesa Laura Aurelia Grigore povestește cum a trăit ea acea noapte.
“Era 6 august 1980, aveam un zbor Otopeni- Berlin-Casablanca-Nouadibouh, situat pe malul oceanului Atlantic, în Mauritania, cu marinari care făceau după 6 luni schimb de echipaje pe navele Jiul și Milcov. În loc să plecăm la timp, în jurul prânzului am plecat seara pe la 19, am zburat mult, escală la Casablanca, apoi mai departe spre Nouadibough unde am ajuns pe la 3 dimineața. Cursa a fost destul de grea, căci după atâtea ore am decolat plus încă vreo 8 ore de zbor efectivȚ, scrie Laura Aurelia Grigore, pe Facebook.
Femeia povestește că înainte vorbea cu unele colege despre un film în care era vorba despre un accident aviatic care i se părea nerealist.
“Chiar ne uitam toate 3 pe fereastra de la bucătăria din mijloc unde stăteam și vedeam bărcile, vapoarele luminate că niște brazi de Crăciun ...apoi am simțit cum a pus trenul o aterizare ceva mai dură, dar....ceva mi s-a părut a nu fi ok, căci nu vedeam nicio luminiță pe fereastră, apoi după cele 18 secunde rulate pe apă, pentru că zona respectivă era periculoasă pentru navigația vapoarelor căci erau dune/limbi de pământ periculoase pentru ele, tocmai într-un astfel de dâmb ne-am oprit.
În fața noastră era o groapă de vreo 45 metri, o treime din aripa dreapta avea 7 metri…doar unde erau roțile apă era ..să zic așa...în jur de ( atunci noaptea nu știam) vreo 2 metri.
Deci în clipa când a ajuns la această dună avionul s-a rupt în 3 bucăți, pe mine, fiind la strapontina de la culoar, m-au stropit niște picături de apă, s-a făcut beznă în ce a rămas din avion, am gustat picăturile (erau sărate) căci aveam o nelămurire...mă uităm de pe strapontină în sus, vedeam cerul cu stele deci...nu ploua, ci eram în apă!”, a povestit ea.
Atunci, fosta stewardesă a vrut să se ducă să scoată bărcile de salvare, dar unul dintre piloți a informat-o că nu există, “pentru că nu era nevoie, deoarece nu zburam nu știu câte mile pe apă”.
“Trebuia să-mi iau pasagerii și să sar în apă și să înot spre stânga, unde nu se vedea nicio luminiță, habar nu aveam că în partea puțin mai întunecată a zării ar fi țărmul. Asta se întâmpla într-un zgomot asurzitor, căci, spre norocul nostru, un motor,cel auxiliar de sus a mers încă 45 de minute, gonind toți rechinii, având în mare atâta mâncare formată și din noi, oamenii, dar și din resturile de la cină...plus mult sânge de la cei 60 de marinari din cabina din față, mulți răniți”, a continuat femeia.
"Voi, românii, ați mâncat norocul tuturor aviatorilor"
Ea a povestit că le-a spus marinarilor să se îndepărteze pentru că exista pericol de explozie.
“Apoi m-am aruncat și eu în apă, după ultimul marinar. Asta m-a făcut ca la un moment dat să mă trezesc singură în apă, în partea opusă țărmului, spre larg căci începuse refluxul... atunci am avut câteva minute când mi-am văzut toată viața în ochi, de când eram mică și până în clipa de făță, m-am gândit că voi muri dar trebuia să aleg moartea cea mai ușoară, ori să mă mănânce rechinii la micul dejun, ori să plutesc zile întregi pe ape fără nicio speranță de salvare, ori să mă întorc pe avion și odată cu el să mor, când explodează. Asta a fost pentru mine alegerea corectă”, a mai spus ea.
Apoi, mai spune ea, s-a întors întând spre avion, găsind una dintre aripi plină de marinari din prima cabină. Tot acolo se afla și una dintre colegele sale, care era într-o stare gravă, care apoi a stat două săptămâni în comă.
“La un moment dat, când eram aplecată deasupra Getei, tot pe aripă...m-am pomenit împinsă în apă. Marinarii mi-au zis că atunci când s-a oprit motorul au ieșit din el niște limbi enorme de foc, le-a fost frică să nu explodeze avionul, căci în apă era destul petrol ....apoi o liniște adâncă s-a lăsat.
Le-am zis să ne întoarcem acum la avion că nu mai este nici un pericol, altfel nu știm unde și spre ce ne îndreptăm, în avion tot mai găsim mâncare (chiar și sarmale) și băutură pe la ei prin sacoșe.
Așa ne-am întors la jumătatea de avion rămasă întreagă și am așteptat să ne salveze până la ora 8, atunci ne-au găsit după portavoce, căci dimineața pe la 5 s-a lăsat o ceață de nu vedeam vârful aripii!!!”, a mai spus Laura Aurelia Grigore.
Femeia mai povestește că i-a rămas în cap ceea ce i-a spus un francez după accident: "Voi, românii, ați mâncat norocul tuturor aviatorilor și de acum 50 de ani ca și celor peste 50 de ani.. cu un așa accident, apă, rechinii.. etc".
.webp)
