Marcel Ciolacu: "Guvernanţii au refuzat să salveze vieţi apelând la spitale modulare ridicate de PSD"

62216006
Agerpres

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a susţinut, luni, că actualii guvernanţi "au refuzat" să salveze vieţi apelând la spitalele modulare de la Bucureşti şi Leţcani ridicate de administraţii PSD.

"Au refuzat să salveze vieţi apelând la spitale ridicate de PSD ori că n-au putut, deci incompetenţă cruntă, ori că n-au vrut, adică iresponsabilitate criminală! Anul trecut, spitalele modulare COVID din Pipera şi de la Leţcani, Iaşi, nu erau bune, fiindcă erau ridicate de administraţii PSD! Aşa că le-au sabotat cât au putut, le-au găsit tot felul de neajunsuri, deşi unităţile au funcţionat şi au tratat sute de pacienţi. Apoi, au preluat puterea şi le-au abandonat cu totul, decretând că au învins pandemia. Azi, după săptămâni bune de când cerem redeschiderea acestor spitale, sub presiunea imaginilor disperării, cu cozile de ambulanţe din faţa UPU în Bucureşti şi Iaşi şi-au dat brusc seama că sunt foarte bune. Ba se mai şi laudă că au găsit soluţii în plin val patru al pandemiei", a scris Ciolacu, pe Facebook.

Potrivit acestuia, liberalii au demonstrat că nu sunt "precauţi" atunci când au organizat Congresul partidului cu 5.000 de participanţi în plină pandemie de COVID-19.

"Vă întreb, însă, ce credeţi: Iohannis şi Cîţu sunt doar ipocriţi sau şi iresponsabili? Ori ambele?", a completat preşedintele PSD.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat după ce premierul demis, Florin Cîțu, s-a aflat, duminică, în vizită la spitalul modular din Pipera.

Florin Cîțu a anunțat că spitalul modular din Pipera va putea primi aproximativ 100 de pacienţi cu patologia Covid-19, de marți.



Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62216527
Rata de infectare a trecut de 14 la mia de locuitori, în Capitală
Rata de incidenţă a COVID-19 calculată la 14 zile a ajuns, luni, în Bucureşti, la 14,2 cazuri la mia de locuitori, potrivit site-ului Direcţiei de Sănătate Publică.
62218113
Al Jazeera prezintă dezastrul Covid din România: ”Una dintre cele mai sărace țări din UE”
Postul de televiziune Al Jazeera prezintă situația dezastruoasă din România, ca urmare a numărului mare de îmbolnăviri cu Covid-19, vorbind despre țara noastră ca fiind una dintre cele mai sărace din Uniunea Europeană.
62149984
Nicușor Dan ar fi tăiat finanțarea sistemului pentru oxigenul medical la Spitalul Modular Pipera. Firea îi cere demisia
Gabriela Firea îi cere demisia lui Nicușor Dan, primarul Capitalei, acuzându-l că ar fi tăiat din buget finanţarea pentru sistemul de oxigen medical la Spitalul Modular Pipera.