Maratonul vaccinării a continuat şi peste noapte la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională

Dată publicare: 08-05-2021 08:05
Dată actualizare: 08-05-2021 09:37


Maratonul vaccinării a continuat şi peste noapte la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională. Oamenii au respectat toate normele, şi au aşteptat răbdători să se poată vaccina.

O mare parte dintre cei prezenţi au ales să vină noaptea, pentru că atunci este mai liber.

Specialiştii se aşteaptă ca până la încheierea maratonului, să fie vaccinaţi peste 10.000 de bucureşteni.

S-a dat startul maratonului de vaccinare! Sute de persoane au stat la coada atât la Sala Palatului, cât şi la Biblioteca Naţională pentru a se imuniza. Programarea nu este necesară, accesul fiind permis pe baza cărţii de identitate.

Oamenii au fost foarte dornici de a se imuniza cu Pfizer, iar feedback-ul a fost unul bun.

Băiat: "Foarte bine.

Reporter: Care este motivul pentru care ai vrut să te vaccinezi?

Băiat: ”Călătoresc cu transportul public şi nu vreau vreun risc”.

Reporter: Ce părere ai că te-ai vaccinat cu Pfizer şi nu cu un alt vaccin?

Băiat:
”Nu îmi făceam griji de niciunul, dacă a fost aprobat, bănuiesc că nu suntem noi mai deştepţi decât U.E."

Multe persoane se vaccinează pentru a circula mai uşor în străinătate, iar maratonul le-a dat ocazia să o facă repede şi fără programare.

Femeie: "Sincer eu trebuie să plec, pentru că lucrez afară şi nu vreau să am probleme, mă încadrez şi la rapel, pentru 1 sunt în avion şi am terminat. Am vrut să vin noaptea pentru că mi-am dat seama că e mai puţină lume".

La acest maraton, medicii, asistenţii, dar şi voluntarii lucrează la foc continuu, în schimburi.

Carmen Mazilu, preşedinte OAMGMAMR: "Schimburile de ture sunt la 8 ore, avem tura de noapte, adică de la 24 la 8 dimineaţa, de la 8 la 16 şi de la 16 la 24. Surprinzător de bine, majoritatea pleacă zâmbind şi fericiţi că au reuşit să se vaccineze".

Nu doar bucureştenii au fost cei care s-au putut vaccina, ci şi persoane din alte judeţe sau chiar din străinătate.

Radu Ţincu - medic primar ATI: "Au venit persoane din alte judeţe şi au venit şi persoane din alte ţări, pentru a folosi această oportunitate a maratonului, pentru a folosi programare. În primele 8 ore, au fost peste 1800 de persoane imunizate la Sala Palatului, vaccinarea a decurs în condiţii normale, nu au fost incidente".

 


VIDEO PROTVPLUS.RO