MAE a ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina la maximum. „Părăsiți imediat țara!”

×
Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe a ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina vecină, la cea mai înaltă treaptă și le transmite românilor aflați acolo să părăsească imediat țara.

Cu precădere trebuie evitate regiunile separatiste Donetk și Luhansk, dar și frontiera cu Rusia a Ucrainei.

România a plasat Ucraina la nivelul opt din opt de alertă, sub titlul: "Pericol major". Iar acest lucru este semnalizat de culoarea neagră, corespunzatoare nivelului maxim.

Mai mult, MAE recomandă ferm evitarea deplasărilor în Peninsula Crimeea și în zona de est a Ucrainei, respectiv în regiunile Doneţk și Lugansk, precum și în zona de frontieră a Ucrainei cu Federația Rusă și Belarus, precizând că situația de securitate se menține tensionată și fluidă.

În zonele ocupate se intră oricum cu permis special, iar încălcarea regulilor înseamnă amendă sau închisoare.

Deși situația extrem de periculoasă face ca statul român să nu poată oferi decât asistență limitată cetățenilor săi, cei aflați în pericol trebuie să contacteze ambasada de la Kiev, cele trei consulate sau numărul de urgență activat la București, la nivelul departamentului consular.

Pe măsură desfășurării evenimentelor, oficialii de la noi au tot ridicat nivelul de alertă și este de așteptat ca numărul cetățenilor români, care au treaba în țară vecină să fie mic. Pe de altă parte, românii și moldovenii reprezintă al treilea grup etnic din țara vecina, peste 400.000. Vorbim însă de români care sunt cetățeni ai Ucrainei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62242431
Expert în politica Rusiei: Nu poți fi o oază de liniște, când la câteva sute de kilometri de tine se poartă un război
„Suntem cu adevărat în buza războiului și România ar trebui să se neliniștească”. Este de părere conf. Armand Goșu, expert în relațiile Moscovei cu România.
62233315
Două fetițe din județul Iași, victimele unui incendiu, au nevoie de ajutor pentru a se face bine
Cele două fetițe din Iași care, la începutul lunii au fost victimele unui incendiu, au mare nevoie de ajutor.
62194626
Programul redus al centrelor de vaccinare din Galați i-a infuriat pe oameni
Autoritățile sanitare din Galați au redus programul centrelor de vaccinare, din cauza solicitărilor tot mai puține, dar au ajuns să îi zăpăcească și pe pacienți, și personalul DSP.