Legea "51% produse romanesti la raft" a fost promulgata de presedinte. De ce se va aplica de abia din martie 2017

×
Publicitate

Legea privind comercializarea in proportie de 51% a produselor romanesti in marile magazine a fost promulgata de Iohannis.

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care marile magazine sunt obligate sa comercializeze produse provenite din plan local in proportie de 51%, criticata de reprezentantii retailerilor si ai patronatelor, si care prevede si interdictia comerciantilor de a percepe taxe suplimentare, cum ar fi taxa de raft, scrie news.ro.

Legea a fost adoptata de Parlament pe 8 iunie. Ea prevede ca marile magazine sa aiba pe rafturi carne, fructe si legume din productie romaneasca in proportie de cel putin 51%, alimente care trebuie sa provina dintr-un "lant scurt" de aprovizionare.

Termenul "romanesc" nu apare in lege, pentru a nu fi sanctionati de Bruxelles. Este inlocuit de "lant de alimentare scurt", care poate sa insemne si produse romanesti, dar si unguresti sau bulgaresti. Astfel, fermierii nostri scapa de competitia cu Orientul, dar trebuie sa coopereze pentru a tine piept celei din regiune. Cei care vor decide cat de scurt e lantul sunt inspectorii Ministerului Agriculturii.

Achim Irimescu, ministrul Agriculturii: "Interpretarea autoritatilor a fost ca se poate asimila "lantul scurt" cu nivelul regional, deci cel mult din statele vecine."

Asta ar inseamna ca produsele romanesti vor concura mai departe cu rosiile bulgaresti sau merele poloneze. In plus, in cazul legumelor si fructelor, baremul de 51% este valabil doar in sezon, in restul anului pot fi aduse din orice tara. Iar fructele exotice sunt exceptate.

Pentru fermierii romani, care asteptau un ajutor din partea statului, vestea este una buna. Acelasi lant scurt inseamna mai putini intermediari, deci un pret mai bun pentru ei. Sicuta Murgu, care are cateva sute de hectare de teren cultivate cu morcovi, ceapa si cartofi, langa Galati, este hotarata sa incerce sa lucreze direct cu retailerii.

Sicuta Murgu: "Ma gandesc sa merg macar pentru cartofi. Sa imi fac un depozit de cartofi, asta este o leguma care poate sa te ajute in perioada in care cei care nu au depozit n-au cum sa-l tina."

Ovidiu Tanasache, agricultor: "Asteptam sa vedem acum normele de aplicare, asta este cel mai important lucru."

Daca din diverse motive nu sunt suficiente alimente in Romania, ministrul Agriculturii, in cazuri punctuale, poate elimina restrictia de 51%. Asadar, cooperativele agricole devin extrem de importante pentru fermierii nostri pentru a livra cantitatile cerute de marii retaileri. Deocamdata, nu se stie ce institutie a statului se va asigura ca legea este respectata.

Negocierile pentru normele de aplicare vor dura 2 luni. Apoi, urmeaza negocierile dintre comercianti si fermieri, inca jumatate de an. Abia in martie anul viitor va intra cu adevarat in vigoare procentul de 51% la raft.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61819502
Mitropolitul Ardealului, audiat la DNA in legatura cu o "opera" scrisa de Gigi Becali. "Nu a avizat cartea, a binecuvantat-o"

A fost cu siguranta o zi de "Doamne-fereste" pentru Mitropolitul Ardealului. Inalt prea sfintia sa, Laurentiu Streza, a calcat pentru prima data pragul DNA, unde a fost citat, in calitate de martor, ca sa dea explicatii in dosarul detinutilor scriitori.

61819473
Cel mai apreciat profesor de la Harvard a predat in Poiana Brasov. Ce sfat le da tinerilor din Romania

Daca nu ati ajuns pana acum la Harvard, cum ar fi sa vina Harvard-ul la voi? De aceasta oportunitate au parte peste o suta de liceeni si studenti care si-au dat intalnire la Poiana Brasov.

61819437
Ancheta in cazul motoparapantei care s-a prabusit la Comana. Cine este pasagerul care si-a pierdut viata

Tanarul care si-a pierdut viata in accidentul cu para-motorul, produs duminica seara in Comana, Giurgiu, este un chitarist cunoscut, membru al trupei The rock - tribut AC/DC.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.