Jumătate dintre zborurile europene ar putea fi afectate de o defecțiune tehnică

61950762
Pro TV

Aproximativ jumătate dintre cele 30.000 de zboruri programate pentru marți în spațiul aerian european ar putea înregistra întârzieri, din cauza unei defecțiuni tehnice, a anunțat organizația europeană pentru siguranța navigației aeriene, Eurocontrol.

„Astăzi (n.r - marți), 29.500 de zboruri erau aşteptate în reţeaua europeană. Aproximativ jumătate dintre ele ar putea înregistra o întârziere din cauza unei pene a sistemului”, a precizat Eurocontrol, într-un comunicat citat de AFP, informează Agerpres.

Anterior, Eurocontrol a semnalat „o defecţiune a sistemului ameliorat de gestiune tactică a fluxurilor”, denumit ETFMS.

„Problema cu sistemul ETFMS a fost identificată şi sunt luate măsuri pentru a permite revenirea la normal. 'Însă planurile de zbor depuse înaintea orei 10.26 UTC au fost pierdute şi li s-a cerut operatorilor aerieni să depună din nou planuri de zbor pentru toate aparatele care nu au decolat încă”, a dat asigurări Eurocontrol, care se aşteaptă ca situaţia să fie restabilită în totalitate „până la sfârşitul serii”.

Eurocontrol nu a dat detalii despre defecţiunea tehnică ce a provocat aceste perturbări, însă o purtătoare de cuvânt a declarat pentru AFP că este vorba despre o problemă neobişnuită.

Mai multe aeroporturi europene au început să semnaleze în cursul după-amiezii perturbări în activitate. Aeroportul Amsterdam-Schipol i-a invitat pe călători să consulte informaţiile de pe site-ul său în urma incidentului de la Eurocontrol, menţionând „posibile consecinţe asupra procedurilor de plecare”.

„Traficul nostru se confruntă cu întârzieri din cauza unor probleme în sistemele @eurocontrol”, a indicat şi aeroportul din Helsinki, tot pe Twitter.

La rândul său, aeroportul din Bruxelles a anunţat că decolările „sunt de acum limitate la zece pe oră” şi că evaluează „impactul pentru orele următoare”.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
61951166
Pentru prima oară după Revoluție, statul redevine acționar majoritar într-o companie privatizată

Pentru primă dată dupa Revoluție, statul redevine acționar majoritar într-o companie privatizată. Este vorba despre Șantierul Naval Mangalia, unde coreenii de la Daewoo bătuseră palma deja cu olandezii de la Damen să le vândă acțiunile.

61936927
Viorica Dăncilă, despre Pilonul II de pensii: Va exista în continuare

Premierul Viorica Dăncilă a precizat, marți, în plenul Camerei Deputaților, că Pilonul II de pensii va exista în continuare.

61951204
România, prima țară din UE care a implementat sistemul eCall. Mașinile sună singure la 112

Pe şoselele din România vom avea din ce în ce mai multe maşini care vor suna singure la 112, în cazul unui accident. Este vorba despre sistemul eCall, care a devenit obligatoriu pe toate modelele noi de mașini care ies pe porţile fabricilor de la 1 aprili

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.