ÎPS Teodosie, după criticile primite de la Patriarhie: „Numai de sancţiunea lui Dumnezeu mă tem”

×
Publicitate

ÎPS Teodosie a făcut o declarație după oficierea slujbei hramului de la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Constanța, în care a vorbit despre criticile pe care i le-a adus Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Înalt Preasfinţitul Teodosie de la malul mării a fost acuzat de conducătorul Bisericii Ortodoxe Române că e condus de ambiţii personale.

Astfel, întrebat cum a reacționat după ce a primit scrisoarea din partea BOR, ÎPS Teodosie a răspuns: ”Cu rugăciune. Dumnezeu ne ajuta să punem adevărul în lumină.”

El a spus că „Ei (ierarhii BOR) încă nu cunosc istoria”.

Despre acţiunile sale prin care nu a respectat regulile impuse pentru combaterea pandemiei, criticate de Sinod, Teodosie a spus: „Acţiunile pe care le-am făcut au fost în sensul de a nu rămâne creştinii singuri. Nu mă dezic de ce am făcut, totul am făcut la cererea lor. Stau mărturie mesajele pe care le am din diaspora. Am vrut să fiu în rugăciune şi voi fi aşa şi după pandemie. O să slujesc în fiecare zi liturghia, ce e rău în asta?”

De asemenea, ierarhul a mai spus în final că: „numai de sancţiunea lui Dumnezeu mă tem. Nu-mi doresc să ajung patriarh.”

La scurt timp după declarația lui Teodosie, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a declarat pentru ȘtirileProTv: ”Raportarea smerită, nu altfel, a fiecăruia dintre noi la Dumnezeu este mereu binevenită. Dumnezeu, însă, nu „sancționează” și nici nu inspiră frică sau teamă! Viziunea autentic creștină are în centru iubirea, înțelepciunea, cumpătarea, onestitatea intelectuală, claritatea morală, toate crescute din discernământul la care suntem invitați permanent. Opusul acestora nu dă mărturie despre buna noastră situare în ordinea duhovnicească pentru care pledează și va pleda mereu Biserica în societate.”

De altfel, Arhiepiscopul Tomisului a fost criticat şi pentru atitudinea provocatoare din timpul pandemiei care a afectat imaginea bisericii, pentru prejudiciile financiare aduse Patriarhiei Române prin datorii de jumătate de milion de lei, dar și pentru promovarea plagiatului, se arată într-o scrisoare oficială a Patriarhiei trimisă lui Teodosie.

Scrisoarea BOR pentru Teodosie este disponibilă în finalul articolului.

Criticile aduse de BOR

 

Conducerea BOR i-a refuzat avansarea la titlul de mitropolit, aşa cum îşi dorea Teodosie şi i-a recomandat arhiepiscopului smerenie şi unitate.

În scrisoarea din 19 aprilie 2021, Teodosie este acuzat că își dorește transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie dintr-o ”ambiție personală”, fără ca toate condițiile statutare necesare pentru o astfel de avansare să fie îndeplinite.

Teodosie ceruse ridicarea în grad printr-o adresă din 18 februarie 2021.

În plus, decizia oficială de respingere cuprinde și referiri la comportamentul lui Teodosie, atât cel public, cât și cel din interiorul bisericii.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62191224
Ce răspuns a dat Nicușor Dan, întrebat dacă intenţionează să se tundă

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, întrebat dacă intenţionează să se tundă, a răspuns amuzat că ar putea fi realizat un sondaj în rândul bucureştenilor pe această temă.

62191218
Nicuşor Dan: PMB a acumulat datorii de 400 de milioane către lei către Termoenergetica

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri că Primăria Municipiului Bucureşti a acumulat datorii de aproximativ 400 de milioane de lei către Compania Municipală Termoenergetica.

62189396
Nicuşor Dan anunţă un studiu referitor la calitatea aerului în Bucureşti: „Funcţionăm pe un plan din 2018”

Nicuşor Dan a anunţat vineri lansarea în dezbatere publică a caietului de sarcini pentru noul Plan Integrat de Calitate a aerului, deoarece în prezent funcţionăm pe un plan din 2018.

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă. Ce riscuri au rămas

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Agerpres siegfried muresan la palatul parlamentului
Siegfried Mureșan, atac la PSD după evaluarea S&P: „Partidul care a făcut deficitul de 9% nu poate garanta stabilitatea”

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan, care a propus un Guvern ce nu a reuşit să treacă de votul Parlamentului pentru a fi învestit, afirmă că anunţul Standard & Poor’s privind ratingul României este o veste bună. 

Kiev gettyimages 2271004065
Rusia, acuzată că „rupe Kievul în bucăți”. Capitala Ucrainei ar putea să intre în regim de război

Ucraina cere sancțiuni tot mai drastice pentru Rusia, în urma celui mai recent val de bombardamente care a lovit orașele ucrainene.