Ionuț a decedat din cauza unei boli autoimune. A fost adus din Italia ca să moară acasă

62123149
Facebook.com

Un băiat de 16 ani din Sighetu Marmației a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă din cauza unor complicații apărute în urma unei intervenții chirurgicale pe care a suferit-o în Italia, relatează sighet247.ro.

Toamna trecută, Ionuț a fost diagnosticat cu o boală autoimună rară, care îi afecta toate organele interne. Medicii au decis că are nevoie e o intervenție complicată pe creier, care nu putea fi făcută în România, motiv pentru care a fost dus la o clinică din Italia.

În ciuda eforturilor depuse de medici, boala a continuat să progreseze. Ultima dorință a lui Ionuț și a familiei sale a fost să ajungă acasă în viață și să nu moară într-o țară străină.

Familia tânărului a fost ajutată de un ONG să închirieze un avion ambulanță, iar vineri Ionuț a fost adus înapoi în țară. Din păcate, la scurt timp după ce a ajuns în România, Ionuț a decedat.

Cu doar câteva ore înainte de a muri, Ionuț a postat un mesaj emoționant pe rețeaua de socializare Facebook, prin care își lua la revedere de la familie, prieteni, colegi și profesori: „Dragii mei, vă mai amintiți de mine? Că am lipsit un pic mai mult dintre voi. Așa a fost să fie, mi-a fost tare greu fără voi toți. Dar vă promit că de azi înainte în toată secunda vieții voastre voi fi lângă voi, nu voi mai lipsi niciodată. S-a terminat cu boala și cu suferința mea, de-acum înainte grija mea este să nu mai lipsesc niciodată de lângă voi, cei care m-ați iubit, colectivul clasei a X-a E, împreună cu doamna dirigintă Stoianovici Adelina. Vă iubesc pe toți și vă mulțumesc că m-ați ajutat să mă întorc acasă și nu uitați, v-am promis că atunci când vă va fi mai greu, voi fi lângă voi”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62123034
Coronavirus România, LIVE UPDATE 2 mai. Încă 16 decese ale unor bolnavi de Covid-19
Coronavirus România, 2 mai 2020. Sunt peste 12.700 de persoane infectate cu coronavirus în România, fiind înregistrate alte 165 de noi cazuri de îmbolnăvire. Numărul total al celor decedaţi din cauza COVID-19 a ajuns la 771.
62123123
Ce a pățit un bărbat care a vrut să bea o cafea în Gara de Nord, de 1 mai
Restricțiile impuse de autorități nu le interzic oamenilor să circule cu trenul. Călătorii trebuie să dovedească, totuși, că au un motiv bun să se deplaseze între localități.
62120128
Accidentele rutiere grave de 1 mai, de două ori mai puține decât anul trecut
Restricțiile de circulație care au pustiit șoselele și au schimbat radical fața României, de 1 Mai, au și o latură pozitivă, dincolo de împiedicarea răspândirii virusului.