Ioan Lascăr şi Radu Macovei, trimişi în judecată pentru abuz în serviciu

61854742

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Radu Macovei, fost manager al Spitalului Floreasca, şi a lui Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică din cadrul spitalului.

Cei doi sunt acuzați de abuz în serviciu în dosarul privind achiziţiile făcute pentru Secţia de mari arşi din cadrul unităţii.

Alături de ei sunt trimişi în judecată fostul şef al biroului de achiziţii, dar şi firma Gemedica S.R.L. şi fostul administrator al acesteia.

Procurorii DNA au anunţat, luni, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Radu Macovei, fost manager al Spitalului Floreasca, dar şi a lui Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică din cadrul spitalului, pentru abuz în serviciu. Alături de ei este trimisă în judecată fosta şefă a Biroului Achiziţii din spital, Gontariu Marina-Magdalena, acuzată tot de abuz în serviciu.

De asemenea, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Galea Aurel Cătălin, administrator al S.C. Gemedica S.R.L., dar şi a societăţii respective, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu.

”În anul 2013, inculpaţii Macovei Alexandru Radu, în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, Gontariu Marina-Magdalena, în calitate de şef Birou achiziţii publice şi de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul spitalului şi Lascăr Ioan, în calitate de şef Clinică chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă şi de membru în comisia de evaluare a ofertelor în cadrul spitalului, în urma unei licitaţii fictive, au încheiat cu societatea GEMEDICA S.R.L., reprezentată de inculpatul Galea Aurel Cătălin, un acord-cadru. Pe baza acestui acord cadru, s-au achiziţionat, cu încălcarea prevederilor legii privind achiziţiile publice şi la preţuri supraevaluate, un număr de 54 de echipamente medicale necesare dotării «Unităţii de îngrijire a arşilor grav»”, anunţă DNA.

Potrivit procurorilor, s-a produs, astfel, prejudicierea spitalului cu suma de 8.213.831 lei (inclusiv TVA) din care: 4.791.431 lei reprezentând diferenţa dintre preţul plătit de spital pentru echipamentele medicale şi preţul la care au fost achiziţionate de S.C. Gemedica S.R.L. de la furnizorii săi şi 3.422.400 lei reprezentând contravaloarea barocamerei (care nu a funcţionat vreodată).

”Concret, la data de 3 noiembrie 2004, Ministerul Sănătăţii a emis un ordin privind înfiinţarea unităţilor de arşi în cadrul spitalelor de urgenţă.În acest context, în cursul anului 2013, după edificarea spaţiului «Unităţii de îngrijire a arşilor grav», inculpaţii Gontariu Marina-Magdalena şi Lascăr Ioan, în calitate de preşedinte, respectiv membru al comisiei de evaluare a ofertelor, de comun acord cu administratorul S.C. Gemedica S.R.L., au întocmit documentaţia necesară achiziţionării aparaturii medicale”, se mai arată în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, în cuprinsul documentaţiei, s-a prevăzut, printre altele, valoarea totală estimată stabilită ca sumă a valorii fiecărui echipament medical în parte, fără să se regăsească în dosarul achiziţiei justificarea modului privind determinarea acesteia sau un alt document din care să rezulte fundamentarea acestor valori (studiu de piaţă, oferte furnizori, etc.).

De asemenea, s-a prevăzut ca atribuirea să se facă într-un singur lot, ceea ce a condus la îngrădirea accesului altor firme la procedura de achiziţie, având în vedere numărul mare de echipamente medicale (54) ce urmau a fi achiziţionate.

De asemenea, ”la baza întocmirii specificaţiilor tehnice nu au existat documente din care să reiasă o consultare a pieţei, având în vedere că aceste echipamente aveau un grad ridicat de complexitate tehnică”.

”Documentaţia respectivă, necesară atribuirii acordului-cadru, a fost aprobată într-un singur lot şi de managerul unităţii medicale, inculpatul Macovei Alexandru Radu, fapt ce a condus la imposibilitatea participării la licitaţie şi a altor operatori economici, fiind astfel împiedicată concurenţa între aceştia şi ofertantul care a câştigat licitaţia, respectiv Gemedica S.R.L”, mai spun procurorii.

Potrivit acestora, în urma procedurii de atribuire (licitaţie deschisă) a fost declarată câştigătoare oferta SC Gemedica SRL (singurul ofertant), administrată de Galea Aurel Cătălin, cu care la data de 23 iulie 2013, a fost încheiat un acord cadru pe o perioadă de 24 de luni.

Ulterior, au fost încheiate (fără licitaţie publică, această procedură nemaifiind necesară), şapte contracte subsecvente pentru furnizarea de echipamente medicale supraevaluate.

”Barocamera nu este funcţională şi nici instalată. Cu toate acestea, reprezentanţi ai autorităţii contractante, împreună cu cei ai furnizorului, au semnat procese-verbale de recepţie şi procese-verbale de punere în funcţiune”, arată DNA.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului şi măsurii asigurătorii a popririi, asupra unor bunuri aparţinând lui Macovei Alexandru Radu, Gontariu Marina-Magdalena, Lascăr Ioan, Galea Aurel Cătălin şi S.C. Gemedica S.R.L. De asemenea, s-a mai dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi, asupra unor sume de bani deţinute în conturile bancare de Galea Aurel Cătălin.

Ministerul Sănătăţii s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8.213.831 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Luptătorul MMA ”Ursul Carpatin” se plânge de condițiile din închisoarea britanică. ”Spitalul de nebuni”

Închis într-una din cele mai dure pușcării din Marea Britanie, fostul luptător de MMA Ghiță Ignat, poreclit ”Ursul Carpatin”, se plânge de condițiile grele de care are parte.

Patronul Omnia Turism, George Negru, a murit. S-ar fi sinucis din cauza problemelor financiare

Omul de afaceri George Negru, proprietarul touroperatorului Omnia Turism, s-ar fi sinucis din cauza unor probleme financiare, au declarat luni pentru News.ro, surse din piaţă.

Accident grav în Capitală. O autobasculantă a intrat pe trotuar, într-o farmacie

Un accident rutier grav s-a produs pe Calea Crângaşi din Capitală, fiind implicate o autobasculantă şi trei autoturisme. Autobasculanta a pătruns pe trotuar şi s-a oprit lângă vitrina unei farmacii, iar un taximetrist a fost rănit în urma accidentului.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.