Interviu cu Nicușor Dan: ”Vom face o analiză pentru a vedea care sunt necesitățile spitalelor din București”

×
Publicitate

Nicuşor Dan și-a preluat joi mandatul de primar general al Bucureștiului, după ce a depus jurământul de învestitură, într-o ceremonie la care au participat premierul Ludovic Orban și prefectul Traian Berbeceanu.

Întrebat de reporterul ȘtirileProTv, Vitalie Cojocari, care este primul lucru pe care îl va face din poziția de Primar General, Nicușor Dan a răspuns: ”Prima decizie pe care o voi lua în calitate de Primar General al Capitalei va fi împuternicirea echipei cu care voi lucra. În primul rând voi semna numirile pentru consilierii mei personali care vor începe să lucreze. Vom face o evaluare pentru chestiunile cele mai urgente”.

Totodată, Nicușor Dan a afirmat că este nevoie de o evaluare generală: ”Vom face o evaluare juridică, iar mai apoi una pe coronavirus, de asemenea situația financiară și nu în ultimul rând pe problema termoficării”.

Primarul General al Capitalei a mai menționat: Ca moștenire de la vechea conducere administrație am primit o machetă a Spitalul Mitropolitan București un proiect care a rămas la stadiul de machetă”.


Nicușor Dan a menționat că este nevoie de o evaluare a sistemului de sănătate din București: ”Primul lucru pe care trebuie să îl facem pentru sistemul de sănătate este să începem cu o analiză pentru a vedea care sunt necesitățile spitalelor din București. Analiză care va fi făcută cu ajutorul Ministerului Sănătății”.


Nicușor Dan a spus că așteaptă CV-urile de angajare în administrația publică a celor care doresc să participe la dezvoltarea Bucureștiului.


”Vreau să fac un apel aici pentru oameni care şi-au dovedit competenţa în diverse zone, pentru tineri care ies de pe băncile universităţilor – veniţi în administraţia publică, aştept să trimiteţi CV-uri pentru a lucra în administraţia publică”, a declarat edilul.


Primarul în funcţie al Bucureştiului a mai îndemnat oamenii să respecte regulile pentru a se proteja atât pe ei, cât şi pe cei dragi în această periodă de pandemie. El a avertizat că, în momentul de față, Capitala se confruntă cu probleme grave.


”Pe termen foarte scurt cer bucureştenilor răbdare şi solidaritate pentru că sunt nişte probleme urgente şi grave cu care ne confruntăm. Suntem într-o criză sanitară, avem urgenţe în domeniul termoficării. Purtaţi mască, ascultaţi recomandările specialiştilor, evitaţi aglomeraţiile. Suntem o comunitate şi este în responsabilitatea noastră să trecem prin această pandemie. Vom deschide uşa mare a Primăriei, dar amân acest moment pânâ la momentul în care Bucureştiul va avea mai puţin de 100 de oameni care se vor îmbolnăvi de coronavirus. În prima zi în care vom avea mai puţin de 100 de îmbolnăviri, vom deschide uşa Primăriei. E un gest simbolic. Vreau să spun din nou nu se poate să nu reuşim împreună pentru noul Bucureşti”, a spus Nicuşor Dan.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Medicul Dan Gabriel Mogoş, fost director DSP Dolj, a decedat după ce s-a infectat cu noul coronavirus

Medicul chirurg Dan Gabriel Mogoş, profesor la Facultatea de Medicină din Craiova, a decedat, vineri, la vârsta de 72 de ani, după ce a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus.

Inspectoratul Școlar București cere Prefecturii o decizie cu privire la scenariul roșu

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a cerut convocarea Comitetului pentru Situații de Urgență, pentru luni.

DNA a început urmărirea penală și a pus sechestru pe averea lui Nicolae Bănicioiu. Cât ar fi luat mită fostul ministru

După ce, la începutul săptămânii, cu 202 voturi pentru și 12 împotrivă, colegii au votat ridicarea imunității lui Nicolae Banicioiu, vineri DNA a anunțat că începe urmărirea penală pentru trafic de influență și luare de mită în formă continuată.

Recomandări
Hidrocentrala Nehoiașu II ar putea produce energie din 2029. Proiectul Surduc-Siriu este realizat în proporție de 78%

Centrala Hidroelectrică Nehoiașu II ar putea deveni funcțională în 2029. Ministerul Mediului a emis acordul necesar pentru finalizarea lucrărilor la amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu.

Simina Tănăsescu, reacție după întâlnirea cu Ilie Bolojan. Ce spune despre o eventuală demisie de la șefia CCR

Președinta CCR, Simina Tănăsescu, spune că nu a discutat cu premierul interimar Ilie Bolojan despre dosarele aflate pe rolul Curții, ci doar despre solicitarea instituției de a primi „spații adiționale” pentru activitate.

Restricții de apă în 16 localități din Arad, din cauza secetei. Apa va fi oprită câteva ore în fiecare noapte

Întreruperea furnizării apei se mai face doar noaptea, timp de patru ore, în localităţile din judeţul Arad în care, la finalul lunii iulie, au fost impuse restricţii din cauza secetei prelungite.