Noile sancțiuni pe care le vor primi șoferii. Folosirea telefonului agravează situația

×
Publicitate

A rămas mai puţin de o lună, până când simplul fapt că ţinem mobilul în mână, atunci când conducem, se poate încheia cu o amendă de 1.100 de lei.

Sancţiunile nu se opresc însă aici. Astfel, din 12 octombrie, în afară de amendă, permisul va fi suspendat o lună, pentru orice încălcare a legislaţiei rutiere, dacă în timpul comiterii contravenţiei aţi folosit şi celularul.

Primul lucru foarte important de ştiut: dacă sunteţi prinşi la volan în timp ce vorbiţi la telefon, trimiteţi mesaje sau faceţi fotografii ori filmaţi, veţi plăti amenda usturătoare. Dar, măcar, rămâneţi cu permisul.

Al doilea lucru foarte important: dacă sunteţi la volan, vorbiţi la telefon şi încălcaţi orice altă regulă rutieră, atunci prezenţa celularului în mână este considerat factor agravant şi rămâneţi fără permisul de conducere pentru 30 de zile, plus amendă.

Poate cea mai banală contravenţie este nesemnalizarea la schimbarea direcţiei de mers. Gestul în sine, înseamnă cel mult 300 de lei amendă. Dar dacă poliţistul vă vede că nu aţi dat semnal şi aveţi în mâna telefonul mobil, atunci aţi rămas şi fără permis, iar amenda se dublează.

Iar această nouă regulă se aplică în orice situaţie în care încălcaţi codul rutier. Printre ele sunt şi cele mai frecvente:

- Depăşirea cu 10 km/h a vitezei maxim admise.
- Circulaţia pe drum cu accesul interzis.
- Neaprinderea luminilor pe timpul zilei pe drumurile naţionale.
- Datul cu spatele, schimbarea benzii şi direcţiei de mers, dacă produceţi şi accident
- Nerespectarea distanţei faţă de maşină din faţă, dacă produceţi şi accident.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62077900
Dublul standard din Europa. Ce au arătat analizele alimentelor din România

Teste de laborator făcute de Protecţia Consumatorului arată că un aliment din cinci are, la noi, calitate mai slabă, decât pe piaţa externă.

62077927
Valoarea voucherelor de vacanță crește la 2.000 de lei. Condiția pentru a beneficia de ele

Veste bună, în special pentru angajaţii de la stat. Creşte valoarea voucherelor de vacanţă la peste 2.000 de lei, cu o condiţie, să fie folosite în extrasezon.

62077914
Primele declarații ale bărbatului împușcat în cap de glonțul rătăcit. Nu este primul incident în zonă

Poliţiştii din localitatea Gorj, unde un bărbat a fost rănit la cap de un glonţ eşuat dintr-un poligon, ştiau că se poate întâmpla asta, dar nu ar fi luat măsuri.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.