Hoții au lăsat noua autostradă urbană în beznă. Lumina ar putea reveni peste 6 luni

×
Publicitate

Jumătate din autostrada urbană, deschisă circulației chiar înainte de Crăciun, este în întuneric. Pare greu de crezut, dar hoții au furat cablul electric subteran ce alimenta sistemul de iluminat.

De o parte şi de alta există stâlpi cu becuri led. Asta îi ajută foarte mult pe şoferi să circule cu vizibilitate sporită şi în condiţii de siguranţă.

Dar, la câțiva metri distanță este beznă. Cealaltă jumătate de pe autostrada urbană, proaspăt inaugurată, este luminată doar de farurile maşinilor. Asta deşi, conform criteriilor unei autostrăzi urbane, trebuie să fie iluminată.

Problema a fost descoperit de cei de la Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere abia după ce a fost tăiată panglica la cei 6 kilometri de autostradă. A dispărut ca prin minune cablul electric de la stâlpi.

Şoferii care circulă pe prima autostradă urbană din România sunt uimiţi să vadă cum trec din zona iluminată în întuneric.

Autostrada are aproape 6 kilometri. 3 kilometri terminaţi pe 14 decembrie au iluminat stradal. Cealaltă jumătate este însă în beznă, deşi are stâlpi şi becuri led.

Am solicitat reprezentanţilor Companiei Naţionale pentru Infrastructura Rutieră să ne explice de ce se întâmpla acest lucru.

Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR: "Pentru că au dispărut cablurile de la reţeaua electrică. Acele cabluri sunt din cupru, acum imaginaţi-vă şi dumneavoastră pentru cine erau atractive."
Reporter: "În cât timp va fi remediata problema?"
Alin Şerbănescu: "Cât mai repede, nu putem să o lăsăm neiluminată. Acum trebuie să vedem exact cine va plăti acele cabluri."

Asta pentru ca reprezentanţii CNAIR şi cei ai constructorului nu se pot înţelege asupra momentului furtului. CNAIR, care a administrat autostrada între 2012 şi 2015, susţine că a predat-o cu cabluri cu tot.

Surse din cadrul CNAIR spun că firma de construcţie care a preluat în administrare şi cei 3 kilometri nu este de acord cu acest lucru. Solicitată de Ştirile PRO TV, compania Aktor nu a dorit să comenteze situaţia.

În total, au dispărut aproape 4 kilometri de cablu ca prin minune.

Cei care au furat cablurile de cupru de la sistemul de iluminat al autostrăzii urbane au ştiut de unde să le sustragă şi cum să opereze. Pentru că aceste cabluri sunt introduse în subteran şi nu oricine are acces la ele şi nici la panourile electrice, care sunt încuiate.

Pentru că autostrada urbană este administrată de CNAIR, compania trebuie să refacă iluminatul stradal, apoi să încerce să recupereze prejudiciul. Surse din cadrul companiei spun că poliţia a fost sesizată în acest caz şi că lumina ar putea apărea din nou pe şoseaua de viteză pe la mijlocul anului.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61996035
Mesajul lui Lazăr pentru procurori: DNA are resurse pentru a continua lupta anticorupţie

Procurorul general Augustin Lazăr şi-a exprimat marţi convingerea că noua conducere a DNA va lua toate măsurile legale pentru a asigura desfăşurarea în condiţii optime a activităţii structurii anticorupţie.

61972110
Codruța Kovesi a atacat la CEDO revocarea sa din funcţia de şef al DNA

Laura Codruţa Kovesi a atacat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului decizia de revocare a sa din funcţia de şef al DNA.

62013316
Bărbatul care a atacat un taximetrist din Buzău, prins încercând să fugă din țară

Bărbatul care a bătut și tâlhărit un taximetrist din Buzău a fost prins, marți dimineaţă, pe aeroportul Otopeni. Individul intenționa să fugă din țară, dar a fost reținut la timp.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.