Grenadă antitanc, din Al Doilea Război Mondial, descoperită în curtea Jandarmeriei Vâlcea

62101914
gds.ro

O grenadă antitanc de mână care datează din Al Doilea Război Mondial a fost descoperită, vineri, în curtea interioară a Jandarmeriei Vâlcea, de către angajaţi PRELCET.

Aceștia au făcut descoperirea în timp ce executau lucrări la conducta ce transportă agentul termic la sediul IJJ Vâlcea.

"Astăzi, în jurul orelor 11.45, în timp ce angajaţii PRELCET executau lucrări la conducta ce transportă agentul termic la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, a fost descoperită în curtea interioară o grenadă. În urma cercetărilor s-a constatat că este o grenadă de mână antitanc, care datează din Al II-lea Război Mondial. Zona a fost izolată şi au fost anunţaţi lucrătorii specializaţi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţa Vâlcea, în vederea ridicării şi distrugerii acesteia", informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea, citat de Agerpres.

Potrivit ISU Vâlcea, pirotehniştii din cadrul inspectoratului au intervenit pentru asanarea teritoriului de muniţie rămasă neexplorată în urma descoperirii grenadei.

"A intervenit echipajul pirotehnic al Detaşamentului Râmnicu Vâlcea cu un ofiţer şi un subofiţer. Era o grenadă de mână antitanc. După verificarea zonei, elementul de muniţie a fost ridicat şi transportat în condiţii de siguranţă pentru distrugere într-un poligon amenajat", afirmă sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62101912
Incendiu la casa părinților cântăreței Emilia Dorobanțu. Pagubele produse. VIDEO

Un incendiu a mistuit casa părinților cunoscutei interprete de muzică populară Emilia Dorobanţu, aflată într-o comună din județul Olt.

62091381
Recomandările MAE pentru românii care vor să călătorească în Irak sau se află deja acolo

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să își amâne eventualele planuri de călătorie în Irak și în "zona extinsă a Orientului Mijlociu" pe fondul situației actuale tensionate.

61985887
Adrian Năstase îl dă în judecată pe Klaus Iohannis după ce i-a retras decorația

Adrian Năstase a anunțat joi seară că îl va da în judecată pe Klaus Iohannis, după ce acesta i-a retras decorația.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.