Elena Udrea și-a botezat fetita la o mănăstire din București. Dana Budeanu, una din nașe

×
Publicitate

Elena Udrea şi-a botezat vineri fetiţa, la mănăstirea Caşin din Capitală, chiar în ziua în care copila a împlinit un an. Eva Maria s-a născut în Costa Rica, tara în care mama sa a fugit, în speranţa că va scăpa de închisoare.

După ceremonia de la biserică, invitaţii au mers la petrecerea organizată la un restaurant din zona de nord a Bucureştiului.

Elena Udrea: "Am așteptat să se facă ora 14.00, ora României, pentru că atunci se deschid cerurile și am așteptat acasă acest moment special. (…) Am sperat până în ultima clipă că acest botez vă avea loc aici și Dumnezeu ne-a ajutat și s-a întâmplat."

Mama şi fiica au purtat ţinute crem, creaţii ale designerului român Dana Budeanu. De altfel, Dana Budeanu a fost şi una dintre naşe.

Elena Udrea: „Are o rochie de prințesă pentru că mi-aș dori să rămână o prințesă toată viața. Am ales data de astăzi pentru că acum fix un an o nășteam.”

Pe lângă creatoarea de modă, Eva Maria mai are doi părinţi spirituali. Un cuplu discret, prieteni de familie de-ai Elenei Udrea. Iniţial, erau zvonuri că acest rol o să îi revină fostului preşedinte, Traian Băsescu.

Şi Rudel Obreja, condamnat alături de Udrea în dosarul "Gala Bute", a fost invitat.

Fostul ministru al Transporturilor s-a întors în ţara în luna iulie, după ce fugise în Costa Rica tocmai pentru a scăpa de condamnarea din acest dosar. Cu toate astea, a primit 6 ani cu executare. Udrea a fost arestată în Costa Rica timp de 3 săptămâni după ce a născut, dar eliberată ulterior în urma deciziei CCR, prin care completurile de 5 judecători de la Instanţa Supremă au fost declarate nelegale.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62078851
Suspiciuni de fraudă privind programul "Casa Verde". A fost oprit în ziua în care a debutat

Programul "Casa Verde", prin care românii sunt încurajaţi să îşi monteze panouri fotovoltaice pe acoperiş, cu sprijin financiar de la stat, este blocat de 10 zile, adică de când a debutat.

61937371
Probleme în declaraţia de avere a Rovanei Plumb. Rata unui credit depăşeşte veniturile

Rovana Plumb, propunerea României pentru funcția de comisar european, are probleme cu declarația de avere. Una apare în cea din România, şi alta, în cea de la Bruxelles.

62078849
Băsescu, după ce CAB a stabilit că a colaborat cu Securitatea: "Contest la ÎCCJ"

Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii. Este verdictul dat vineri de Curtea de Apel Bucureşti, la cererea CNSAS.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.