Reacția Carrefour, după controlul ANPC. 14 magazine au fost verificate

×
Publicitate

Carne și mâncare expirată. Sunt doar două dintre abaterile grave descoperite recent de inspectorii ANPC la unul dintre cele mai mari lanțuri de hypermarketuri din țară.

Comisarii au verificat, în total, 14 magazine din toată țara și au aplicat 35 de amenzi. În plus, au propus închiderea a două dintre hypermarketuri.

În primul rând, comisarii au descoperit într-un hypermarket din București carne de mânzat expirată. Produsul tocmai urma să fie comercializat drept carne proaspătă.

În plus, în același magazin, comisarii au descoperit pește depozitat în condiții improprii.

Într-un alt magazin, inspectorii ANPC au descoperit că peștele era prezentat clienților ca fiind extrem de proaspăt, deși acesta făcea parte dintr-o categorie inferioară, fiind adus acum câteva zile.

În ceea ce privește produsele de la raionul de gastronomie, inspectorii susțin că au găsit marfă expirată și mâncare gătită expusă la temperaturi mai mici decât era normal.

Printre abateri s-au descoperit și nereguli în ceea ce privește igiena cuptoarelor în care se prepară mâncarea.

Comisarii ANPC au propus închiderea temporară pentru șase luni a două hypermarketuri. Au aplicat amenzi și au confiscat peste o mie de kilograme de alimentele neconforme.

Deocamdată lanțul de hypermarketuri nu a oferit o reacție în acest sens.

Reacția oficială a hypermarketului Carrefour

„În ziua de 24 octombrie, 14 magazine Carrefour din București și din țară au fost supuse unor controale realizate de inspectorii ANPC. În urma verificărilor din teren, au fost identificate anumite aspecte de neconformitate punctuale, diverse ca scală și impact. A urmat un proces de dialog cu autoritățile, pentru a definitiva un plan de măsuri pentru prevenție sau remediere, conform legii.

Unele dintre măsurile solicitate au fost în linie cu programele deja angajate pentru modernizarea magazinelor Carrefour, incluzând tranziția către etichete electronice (pentru a elimina posibilitatea diferențelor de preț), upgrade-ul progresiv al echipamentelor din raioanele de gastronomie sau pește, îmbunătățirea trasabilității produselor proaspete de la producător la raft. În anumite cazuri, am agreat accelerarea modernizării raioanelor, motiv pentru care unele ar putea fi indisponibile temporar în perioada următoare.

Tratam extrem de serios orice problemă referitoare la standardele sanitare și de calitate. În acest sens, am aprecia să nu fie aduse în spațiul public informații inexacte, trunchiate sau distorsionate - incluzând titluri despre închiderea magazinelor Carrefour pe termen mediu, înainte ca rapoartele ANPC să fie finalizate sau planul de măsuri să fie agreat. Aceasta deoarece ne găsim într-o situație ingrată, în care nu putem să clarificam diverse aspecte aflate pe agenda publică, deoarece procesele legale nu au fost finalizate.

În acelasi timp, din respect pentru încrederea pe care ne-o acordă deopotrivă producătorii români (care reprezintă peste 90% din oferta noastră de produse proaspete în sezon) și milioane de clienți, vom demara intern începând de astăzi un proces amplu de verificare a condițiilor de păstrare și comercializare a produselor proaspete, în linie cu standardele naționale și europene.

Dorim să îi asigurăm pe clienții noștri că eforturile noastre zilnice sunt pentru a garanta standarde de excelență în calitate și că vom lua toate măsurile necesare pentru că aceștia să își poată face în continuare cumpărăturile din magazinele noastre în deplină siguranță, ca și până acum. Vom reveni cu o comunicare detaliată privind măsurile de prevenție, îmbunătățire sau remediere, pe măsură ce ele vor fi implementate.”, conform comunicatului emis de magazin.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62088690
Român șomer, lăudat de primăria orașului italian în care locuiește. „Îi mulțumim”

Un bărbat de origine română, stabilit în orașul italian Oliveri, în Sicilia, a fost lăudat de primăria orașului datorită hărniciei sale. Bărbatul a amenajat și a curățat spațiile verzi din localitate.

62088689
Incident naval pe Dunăre: un cargo s-a izbit de un ponton. VIDEO

Un incident naval a avut loc, miercuri dimineaţă, pe Dunăre, după ce un cargo a intrat în coliziune cu un ponton de acostare din Portul Tulcea, în urma incidentului rezultând doar pagube materiale.

62088628
Poliţia a deschis focul asupra traficanţilor de droguri din Jilava. VIDEO

S-au tras focuri de armă marţi seară în județul Ilfov, în timpul unui flagrant pus la cale de agenții anti-drog.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.