Dosar penal pentru schingiuirea animalelor, după scenele șocante din Bistrița-Năsăud. Anchetă extinsă pentru moartea unui cal

×
Publicitate

După ce un cal adus din Slovacia a murit la o competiție de tras bușteni uriași, organizată în Bistrița-Năsăud, procurorii au preluat ancheta și vor audia acum mai multe persoane.

Se fac cercetări, in rem, pentru uciderea cu intenție, fără drept, și schingiuirea animalelor.

În acest caz a fost extinsă urmărirea penală pentru schingiuirea animalelor, mai ales că au apărut mai multe imagini în care se vede cum mai mulți cai au fost încriși la această competiție. Ancheta este preluată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud.

Vă reamintim că în urmă cu trei zile, un cal dintr-o rasă de tracțiune a căzut epuizat la pământ imediat după o cursă în care a fost să tragă un buștean de câteva tone.

Animalul nu a mai putut fi salvat și totul s-a petrecut sub ochii a sute de persoane. Evenimentul a avut loc lângă Sângeorz-Băi, iar autoritățile de acolo au susținut că era doar un concurs de defilare.

Imaginile cu animalul în agonie au provocat revoltă, astfel că a fost lansată o petiție online care a strâns peste 10.000 de semnături prin care se solicită urgent modificarea legii privind protecția animalelor. La noi în țară nu sunt reglementate competițiile de tracțiune, prin urmare nici în legislație nu este prevăzută vreo interdicție.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62547577
Elev bătut cu bățul de un coleg, într-o școală din Galați. Imaginile au devenit virale
Poliția Galați a deschis o anchetă penală după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini șocante cu un elev agresat fizic de un coleg pe holul unei școli din Hanu Conachi.
62547573
Fuziunea a două mari bănci din România, pe ultima sută de metri. Ce se întâmplă cu creditele și depozitele clienților
Procesul de integrare dintre UniCredit Bank România şi Alpha Bank România ar urma să fie gata până pe 15 august 2025, urmând ca toţi clienţii Alpha Bank România să devină clienţi UniCredit România.
62547565
Descoperire neașteptată în bagajele unor olandezi pe autostrada A1. Indivizii au fost arestaţi preventiv | FOTO
Doi olandezi aflaţi într-o maşină oprită pe autostrada A1, în judeţul Arad, au fost prinşi că aveau aproximativ şase kilograme de droguri în bagaje, ei fiind arestaţi preventiv.