O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”

×
Publicitate

Tot mai mulți români renunță la viața pe care și-au construit-o în ani, peste hotare și aleg să se întoarcă acasă. Dorul de familie, dar și dezvoltarea României, îi aduc înapoi, din Germania, Austria, ori Marea Britanie.

Acum firmele de curierat nu mai cară pachete cu mâncare în vest ci aduc de acolo lucrurile alor noștri. După ce și-a petrecut ultimii 10 ani în Germania, Nela Grigoraș s-a întors în țară, alături de soț și de copii.

Nela Grigoraș, româncă care a revenit din diaspora: „M-am întors în țară la începutul lunii august deoarece îmi doresc mai multă libertate pentru copiii mei. Oarecum Germania e țara roboților o consider eu, iar eu nu doresc ca copiii mei să facă parte din acest sistem, e țara roboților, în curând o fină de a noastră o să se mute în România, pe viitor va veni și sora mea”.

Românii se întorc în țară

De altfel, numărul celor care decid să lase în urmă țările din vestul Europei și să se întoarcă acasă este în creștere.

În ultimii doi ani, peste 18.000 de copii întorși cu părinții din străinătate au fost înscriși în sistemul de invătamant din România. Părinții lor le dau acum de lucru firmelor de curierat.

Citește și
Piața auto din România explodează: 110.000 de mașini electrice și hibride vor fi înmatriculate în 2026. Vedetele anului
Piața auto din România explodează: 110.000 de mașini electrice și hibride vor fi înmatriculate în 2026. Vedetele anului

Mihai Nistorescu, reprezentantul unei firme de transport: „În acest an am avut cea mai mare creștere, am avut o relocare la 2-3 zile distanță, deci foarte multe, undeva la 15-20 pe lună, în ultima lună am avut o cerere foarte mare, cel puțin din august am avut minim 10 relocări din Germania sau Austria către România de la mobilă, biciclete, jucării pentru copii”.

Potrivit specialiștilor, dorul de familie, și dezvoltarea țării din ultimii ani i-au determinat pe mulți să ia aceasta măsură radicală.

Andrei Perianu, fondatorul platformei financiare Bankata.ro: „Mulți au plecat din România pentru că li se părea că pot să trăiască mai bine în vest, acum văd că aceeași perspectivă se întâmplă și în România. Poți să trăiești mai bine și pe viitor și în România, avem salarii din ce în ce mai mari și mai mult, românii văd că alți oameni din alte țări vin și se stabilesc în România pentru această oportunitate, știi cum e, dacă te duci în altă țară nu ești un localnic, nu trăiești la fel de bine ca un localnic”.

Conform datelor furnizate de Autoritatea pentru Protecția Copilului, numărul familiilor plecate în străinătate a scăzut cu 15% în 2023, față de 2021.

Articol recomandat de sport.ro
Gimnasta cu 10 pe linie la școală a devenit „regină” la bârnă: „Iubesc ceea ce fac”
Gimnasta cu 10 pe linie la școală a devenit „regină” la bârnă: „Iubesc ceea ce fac”
Citește și...
Piața auto din România explodează: 110.000 de mașini electrice și hibride vor fi înmatriculate în 2026. Vedetele anului
Piața auto din România explodează: 110.000 de mașini electrice și hibride vor fi înmatriculate în 2026. Vedetele anului

Sunt tot mai multe mașini prietenoase cu mediul pe străzile României, iar în acest an înmatriculările vor atinge un nivel record, de 110.000 de unități.

Uniți în și de sărăcie. Primarii comunelor din rural discută deja de fuziuni pentru reducerea costurilor
Uniți în și de sărăcie. Primarii comunelor din rural discută deja de fuziuni pentru reducerea costurilor

Dacă primarii nu reușesc să taie din cheltuieli și să fie performanți până în 2028, unele comune s-ar putea comasa, astfel încât să fie reduse posturile și bugetul, propun autoritățile centrale.

Fosta iubită a lui Adrian Kreiner rămâne în arest în dosarul în care e acuzată că și-a sfătuit o clientă să-și ucidă mama
Fosta iubită a lui Adrian Kreiner rămâne în arest în dosarul în care e acuzată că și-a sfătuit o clientă să-și ucidă mama

Fosta iubită a milionarului din Sibiu, torturat și ucis de 3 tâlhari, rămâne în arest preventiv. Este decizia Curții de Apel Alba Iulia, după ce femeia, care este suspectă într-un alt caz, contestase măsura.

Recomandări
ISW: Putin se simte amenințat de propriul regim. Decretul prin care încearcă să se pună la adăpost
ISW: Putin se simte amenințat de propriul regim. Decretul prin care încearcă să se pună la adăpost

Vladimir Putin se simte amenințat din interiorul propriului regim, motiv pentru care a trecut în subordinea armatei două instituții majore de securitate ale Rusiei, apreciază Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Robert Negoiță a scăpat de controlul judiciar și poate reveni la Primăria Sectorului 3. Decizia instanţei este definitivă
Robert Negoiță a scăpat de controlul judiciar și poate reveni la Primăria Sectorului 3. Decizia instanţei este definitivă

Tribunalul Bucureşti a admis joi o plângere formulată de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, şi a dispus revocarea măsurii controlului judiciar în dosarul legat de construirea fără avize legale a unor străzi peste conducte de gaze.