Tribunalul București a decis arestarea preventivă a lui Mario Iorgulescu

×
Publicitate

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, arestarea preventivă a lui Mario Iorgulescu, în dosarul în care acesta este acuzat de omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu - preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, se află internat în prezent la o clinică din Italia. Decizia instanţei nu este definitivă.

În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a produs un grav accident auto, fiind sub influenţa alcoolului şi după ce a consumat cocaină.

Procurorii notează că, la data de 8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, intenţionând să se deplaseze din satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău, Mario Iorgulescu a condus un autoturism marca Aston Martin model DBS, cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate, şi a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şos. Chitilei şi str. Teodor Neagoe.

Anchetatorii explică faptul că Mario Iorgulescu a accelerat până la 162 de km/h, în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, după care a urcat maşina cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism marca Audi, condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

Conform procurorilor, din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, Mario Iorgulescu nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum.

Cum a produs Mario Iorgulescu un accident auto grav

Cum a ajuns Mario Iorgulescu în Italia

Pe 19 septembrie 2019, anchetatorii s-au deplasat la Spitalul Elias, Secţia ATI, unde Mario Iorgulescu era internat din data de 8 septembrie 2019, pentru aducerea la cunoştinţă a calităţii procesuale şi a acuzaţiilor, însă, dată fiind starea de sănătate critică a fiului preşedintelui LPF, această activitate nu a putut fi realizată, medicii responsabili de tratarea pacientului apreciind că nu era oportună.

Pe 23 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a fost externat pentru a fi transportat la o clinică de terapie intensivă din Italia, unde a rămas internat până la data de 7 octombrie 2019, când a fost externat şi preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia. Ulterior, la data de 31 octombrie 2019, a fost internat la o altă clinică din Italia, unde se află şi în prezent.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62113660
Mesajul postat pe pagina de Facebook a Sorinei Pintea: ''Ajunge! Adevărul va învinge!"

Echipa Sorinei Pintea a postat, miercuri seară, un mesaj pe pagina oficială de Facebook, despre situația în care se află aceasta.

62113649
Transporturile au anunțat când va fi gata linia ferată dintre Gara de Nord și Otopeni

Linia de cale ferată dintre Gara de Nord şi Otopeni va fi gata până în luna mai şi va fi funcţională până la Campionatul European de Fotbal, promite ministerul Transporturilor.

62113647
Măgarii dispar din gospodăriile românilor. Ce fac, însă, unii întreprinzători

Folosiți din greu la căratul bagajelor până în vârf de munte și la muncile câmpului, măgării, nelipsiți cândva din gospodăriile românilor, sunt din ce în ce mai puțini.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.